Zorile de dimineață
La toți le pare cu greață,
Numai mie cu dulceață
Că sunt la badea în brață.
Bobocel de la fereastră,
– Du-te, bădiță, acasă
Că zorile se revarsă
Și mamă-ta te așteaptă.
Cu sticluța plină rasă
Și cu inimioara arsă.
– Să m-aștepte cât de mult,
De la tine nu mă duc.
Că mi-i drag în așternut
Și gura să ți-o sărut.
– Sărută-mă, bade drag,
Voia dragostei o fac.
Măcar de mă prăpădesc
Cu tine tot mă iubesc,
Cine iubește și tace
Rabdă-l, Doamne, și dă-i pace,
Cine iubește și spune
Nu-l răbda, Doamne, pe lume.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o poveste de dragoste matinală, în care protagonista preferă să fie în brațele iubitului decât să se gândească la convențiile sociale sau la așteptările mamei lui. Exprimă intensitatea sentimentelor și dorința de a trăi clipa, chiar cu riscul de a suferi.