Vară, vară, primăvară,
Toate plugurile-mi ară
La holda de primăvară.
Numai plugul badelui
Șade-n vârful dealului.
Nici nu urcă, nici coboară,
Bate boii de-i omoară.
– Desfă, mândro, ce-ai făcut
Să nu-mi bat boii mai mult.
Că se-agață plugu-n dor,
Trag boii de se omor.
– Ba eu, badeo, să te calce,
Ce-am făcut n-oi mai desface.
Că nu ți-am făcut să mori,
Numai să nu te însori,
Că dragostea-i boală grea,
Bade, la inima mea.
Sensul versurilor
Un dialog jucăuș între doi tineri de la sat. Fata refuză să-l lase pe băiat să își continue munca, mărturisindu-i că dragostea pe care i-o poartă este atât de puternică încât nu vrea să se însoare cu altcineva.