Că tu ne ești vatră
Și din piatră-n piatră
E tăria unui neam de moți,
Asta-i țara noastră,
Noi nu stăm în gazdă,
Horea-al nostru-i risipit pe roți.
Ne-au furat barbarii,
Ne-au căznit mai marii,
Dar avem în piepturi șapte vieți,
Ne vibrează-n sânge,
Pân’ la Putna plânge
Clopotul ce bate la Râmeț.
Nu vrem răzbunare,
Dar atât ne doare
Că se pierde amintirea-n van,
Doamne, dă-i tărie
Unei mâini să scrie
Biblia latinului Ardeal.
Râuri prescurtate,
Țări ce nu sunt toate,
Dar veni-vor și mai bune vești,
Pentru toți românii
Care sunt stăpânii
Soarele răsare-n București.
Unde-i Avram Iancu
Să mai frângă rangul
Celor ce Ardealu-l vor pustiu?
Iată că răsare
Iancu din oricare,
E-n puterea fiecărui fiu.
Pentru-această țară
Poate să și moară
Fiecare dintre noi râzând,
Restul e dorință
De îngăduință
Și să fie pace pe pământ.
Nu uitați aceasta:
Dreaptă ne e calea
Ce-am lucrat-o cu-ale noastre mâini,
Fiecare munte
Știe-acum să cânte
Imnul „Deșteptați-vă, români!”.
Refren:
Tu Ardeal, tu Ardeal,
Îți suntem oșteni,
Templu sfânt, templu sfânt
Munții Apuseni.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus Ardealului și spiritului românesc. Evocă istoria zbuciumată, lupta pentru identitate și importanța păstrării memoriei colective, chemând la unitate și apărarea valorilor naționale.