Tată, eu nu știu de ce
Nu te-au pus în cântece
Ca pe măiculița mea
Care viață datu-mi-a,
Tu ca mama ne iubești
Și ca ea îmbătrânești.
Rele-n viață sunt de-ajuns,
Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns,
Mai iei câte-un păhăruț,
Dar nu uiți să ne săruți,
Tu ca mama ne iubești
Și ca ea îmbătrânești.
La necaz și bucurii
Tu ai, tată, mulți copii
Că și mama-i pruncul tău,
O ferești de tot ce-i rău,
Asta-i bogăția ta
Și nu-ți trebuie alta.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades în locul lor
Mâna tu pe cap ne-o pui
Și mai dragă vorbă nu-i,
Mai mult taci decât vorbești,
Dar noi știm că ne iubești.
Sensul versurilor
Cântecul este un omagiu adus tatălui, evidențiind dragostea și sacrificiul său tăcut. Exprimă recunoștința copiilor pentru afecțiunea și protecția oferită de tată, chiar și în absența declarațiilor verbale.