Foicea de mărăcine,
Du-ți, bade, dorul cu tine,
Că tu ai un dor prea greu
Și nu ți-l pot purta eu.
Și tu ai un dor așa
De eu nu ți-l pot purta,
Că eu am de-a strânge fân,
Nu-ți pot purta doru-n sân.
Câte doruri sunt pe lume
Ca al tău nu-s de nebune,
Câte doruri m-or mâncat
Ca al tău nu m-or secat,
M-o secat de pe picioare
Ca iarba vara la soare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă imposibilitatea de a purta dorul cuiva, un dor considerat prea greu și mistuitor. Persoana care vorbește este copleșită de intensitatea sentimentelor celuilalt și incapabilă să-l ajute, fiind preocupată de propriile responsabilități.