De când s-o dus bădița
Mi-i pustie ulița,
De când s-o dus dumnealui
N-am dat gura nimănui.
Hai, bădiță, că mi-i dor,
Până mâine pot să mor,
Și-i păcat să mor așa
Când tu mă poți vindeca.
Că nu-i doctor pe lume
Să mă vindece ca tine,
Nu e leac de boala mea
Făr’ numai gurița ta.
Treci, bădiță, dealu-ncoace
Că n-am inimii ce-i face,
Că de dor mă duc în lume,
Dorul vine după mine.
Că se pune la inimă
După tin’, bade, mă mână,
Nu vreau dorul să-l alung
Pân’ la tine drumu-i lung.
Măi bădiță, dorul tău
Îi ca pământul de greu
Și-mi apasă inima
Și eu nu-l mai pot purta.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete după bădița plecat. Ea simte că dorul o apasă și că numai el o poate vindeca.