Îți cer acum încă o dată, mamă,
Încă o dată binecuvântarea ta,
Sfatul tău, tată,
Ajutați-mă să pot să țin unită o familie.
Să-mi cresc copiii
Cum m-ați crescut și voi pe mine,
Să-i duc la școală,
Să pot să le pun ceva pe masă.
Să știu să-i învăț că cineva îi așteaptă acasă,
Să-i ocrotesc, să-i fac să-nvețe
Din greșelile mele, măcar ei să-nvețe,
Dacă eu n-am învățat din ele.
Să am răbdarea să le spun povești
Până adorm, și prin mine să-nțeleagă
Ce înseamnă să fii om,
Să mă respecte, să fiu pentru ei
Un exemplu de urmat.
„Tati ești eroul nostru neînfricat!”
O să reușesc, mamă, tată,
O să reușesc să-nvârt pământul,
Dacă trebuie pentru cei ce-i iubesc.
Și dacă Cel de Sus vă cheamă,
Mergeți liniștiți, că ați lăsat aici
Doi frați ce vor fi cei mai buni părinți.
Refren [x2]
Împreună, împreună suntem,
Împreună-nvingem, mână de mână cădem,
Împreună rezistăm, împreună îmbătrânim,
Împreună plângem, mână de mână zâmbim.
Ascultă, mamă, vorbește fiul tău acum,
Știu că ți-ai dorit din suflet,
Uite, mi-am ales un drum.
Au trecut anii, parcă prea repede, mamă,
Au trecut anii, și-ai rămas aceeași doamnă.
Vorbește fiul tău acum, ascultă, tată,
Știm amândoi că va veni
Timpul să plec odată.
Voi pleca din casa ta, și va veni timpul să fiu
Tată la rândul meu și să rămân și-al tău fiu.
Vorbește fratele tău acum, ascultă, frate,
Sângele meu va curge în tine,
Chiar dacă vei fi departe.
Aceiași părinți, același adăpost cald,
Aici îi zicea casă, aici nu poți fi uitat.
La începutul piesei credeam că pot zice
Cât însemnați voi pentru mine, chiar credeam,
Dar știi ce, scrie sufletul meu,
Nu eu mi-am luat-o înainte
Și mi-am dat seama pe parcurs
Că n-are destule cuvinte.
Refren [x2]
Împreună, împreună suntem,
Împreună-nvingem, mână de mână cădem,
Împreună rezistăm, împreună îmbătrânim,
Împreună plângem, mână de mână zâmbim.
Știu că-ți țineai ochii deschiși pe pernă
Nopți la rând, așteptând, așteptând, așteptând,
Așteptându-vă băiatul, speriați de moarte
Că poate a pățit ceva,
Cum e plecat noapte de noapte.
Nu v-am spus niciodată,
Am preferat să mă feresc,
Poate că am vrut să vă arăt,
Nu să vă spun cât vă iubesc.
M-ați educat și mi-ați pus în farfurie,
M-ați privit cum cresc,
Și m-ați strâns în brațe când
N-aveam puterea să zâmbesc.
Va iubesc, vă mulțumesc, mamă, tată,
Mi-ați dat un suflet de campion,
Sunt caracter de piatră.
Fii tare, fiule, dă piept în piept cu toți!
Sunt tare, dragii mei părinți,
Dar oare cât o să mai pot?
Și a trecut ceva timp
De când n-am mai simțit o palmă,
Preferam să dea o armată în mine
Decât să dai tu, mamă.
Sunteți cei mai buni părinți,
Fără semn de întrebare,
Dar eu nu sunt cel mai bun fiu,
Și-asta mă doare!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus părinților și familiei. Exprimă recunoștința fiului pentru educația și sprijinul oferit, dar și regretul de a nu fi întotdeauna la înălțimea așteptărilor. Subliniază importanța legăturilor de familie și a unității.