Versailles – Serenade (Română)

Noaptea somnoroasă trece, vreau să te întâlnesc
Realitatea îmi întrerupe visul, dorința mea efemeră.
Luându-ne de mâini fără nicio îndoială
Pe acest drum pe care doar noi doi mergem
Ne vom ține promisiunea, nu-i așa?
Deși zidul este înalt, amândoi îl vom traversa
De ce nu ești încă aici? Vreau să te întâlnesc chiar acum.
Inima e ca și cum ar închide totul
Cât de departe ar fi bine să merg? Nu mai pot merge.
Visând să te întâlnesc într-un vis
Până când imaginea va dispărea
Exact ca o stea căzătoare.
Tu ești lumina radiantă, lacrimi ce învelesc cerul nopții
Transformându-l în cheia inimii mele cu care ușa închisă a fost deschisă.
Dacă te voi întâlni într-o zi vreau să-ți spun:
„Deși zidul este înalt amândoi îl vom traversa”
„Mulțumesc, poți dormi acum, deoarece pot merge de unul singur”.
Transformând în cheia inimii mele visul pe care l-am văzut cu tine
Cu siguranță în acest cer al nopții va strălucii într-o zi dimineața.
Ah.. ascunzându-mă de toată lumea în pieptul meu răsucit pentru a-mi vindeca inima
Venind dincolo de poarta închisă, e un sunet care mă ajunge, luminând întunericul

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința profundă de a întâlni pe cineva drag, depășind obstacolele și găsind vindecare în visuri și speranță. Vorbește despre transformarea durerii în lumină și despre promisiunea unui viitor mai bun.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu