Veritasaga – Povești Triste (Remake)

Tu nu vezi că plânge,
Tu ești orb.
Toți vor s-o alunge,
Eu îi sorb
Durerea, căci durerea e averea ei,
O simt peste tot sub pielea ei.
Am întâlnit-o într-o seară în metrou,
Și m-a făcut să simt un fior, wow.
O fetiță singură într-o lume nesigură și fără niciun erou,
Am întrebat-o ce-i cu ea,
Și m-a privit în ochi cu băgare de seamă,
Încercând să-și dea seama ce-nseamnă întrebarea mea,
Și dacă nu cumva ar fi mai bine să nu răspundă la ea.
Și s-a oprit din a aluneca, ștergându-și lacrimile cu mâneca,
Spunându-mi că n-are nimic,
De parcă n-aveam dreptul să-i știu suferința.
Mi-a spus că e doar supărată un pic,
Dar albastrul din ochii ei mi-a picurat în suflet și m-a făcut să mă simt mic.
(Și atunci am înțeles c-o doare)
M-am așezat lângă ea și-am întrebat-o unde vrea să coboare,
Dar m-a privit fără să spună ceva.
Iar eu aș fi vrut să-i spun:
„Fetițo, dacă tu ai fi fost Eva, am trăi și acum într-o lume pură!”
Iar în loc i-am spus „N-ar trebui să fii acasă?”, și m-a privit cu ură.
Am înțeles că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie,
Tocmai acolo unde sufletul ar trebui să știe ce-i liniștea.
Dar în mintea ei în locul unui cămin cald era doar o casă pustie,
Iar culoarea copilăriei era cenușie.
Ținea în mână poza unui om în vârstă și era gata s-o sfâșie,
Sperând că odată cu ea o să distrugă și acea fâșie
Din viața ei, care o face să-și dorească să nu se fi născut,
Iar lacrimile ei ardeau mult prea mult,
Mai mult decât puteam eu să îndur,
Și mă zdruncina urletul ei tăcut.
Iar atunci când am plecat
Mi-am dorit doar să pot s-o las fără trecut,
Și aș salva-o.
Aș cumpăra o aripă de înger
Și aș elibera-o.

Refren (4X)
Povești triste..
Fac oameni nepăsători să insiste
În propria nepăsare
Și victimele cine le ajută oare?
Și…
În ochii ei te uiți mereu deși nu vezi cât îi este în fiecare zi de greu,
Dar ea luptă, micuța și coruptă, încă de acum, copilăria ei este scrum,
Iar mama e doar un concept pierdut în fum.
Tatăl: e frica de zi de zi, ce-i umple mica împărăție,
De aceea se tot uită spre cer și întreabă:
„Oare cu ce ți-am greșit eu ție?”
Deși vie, ea a uitat de mult cum e la joacă,
Când cunoști doar durerea oare ce să-ți mai placă,
Și aude în fiecare seară aceeași placă obsesivă,
Aceeași discuție ce derivă în acte sadice.
Dacă te uiți bine ai zice că a trăit deja două vieți,
Doar un moment în pielea ei ar fi de ajuns să îngheți
Definitiv, și să regreți că trăiești aceasta.
Nu-i trai și ea speră încă în Rai,
Într-un loc unde să ai de unde s-o iei de la capăt,
Dar vai: iar vine clipa, e târziu, și el revine acasă,
Banii s-au dus, frigiderul e gol iar pe masă:
Doar sticle goale, iar el strigă, sparge și rupe tot în cale,
Și e trist, toate necazurile tale sunt nimic față de ce simte
În ce să mai crezi dacă nu poți să crezi în propriul părinte?
Și văd..
Încă o pasăre își pierde avântul, Și văd..
Încă un sacrificiu udă pământul, Și văd..
Încă un suflet distrus, oprit, Și văd..
Încă o speranță a murit, Și văd..
Încă un demon prinde puteri, Și văd..
Încă un înger vrea să uite de el, Și văd..
Încă o zi de mâine distrusă, Și văd..
Încă o pedeapsă neaplicată, Și văd..
Încă o luptă dusă, Și văd..
Încă o luptă câștigată, Și văd..
Încă o pată, Și văd..
Încă o acțiune uitată, Și doar atât..

Refren (4X)
Povești triste..
Fac oameni nepăsători să insiste
În propria nepăsare
Și victimele cine le ajută oare?
Și…