În ochii ei te uiți mereu, deși nu vezi cât îi este în fiecare zi de greu,
Dar ea luptă, micuța și coruptă, încă de acum, copilăria ei este scrum,
Iar mama e doar un concept pierdut în fum..
Tatăl: e frica de zi de zi, ce-i umple mica împărăție,
De aceea se tot uită spre cer și întreabă:
„Oare cu ce ți-am greșit eu ție?”
Deși vie.. ea a uitat de mult cum e la joacă,
Când cunoști doar durerea, oare ce să-ți mai placă,
Și aude în fiecare seară aceeași placă obsesivă,
Aceeași discuție ce derivă, în acte sadice..
Dacă te uiți bine ai zice, că a trăit deja două vieți,
Doar un moment în pielea ei, ar fi de ajuns să îngheți..
Definitiv, și să regreți că trăiești aceasta..
Nu-i trai.. și ea speră încă în Rai,
Într-un loc unde să ai, de unde s-o iei de la capăt,
Dar vai: iar vine clipa.. e târziu, și el revine acasă,
Banii s-au dus, frigiderul e gol iar pe masă:
Doar sticle goale, iar el strigă, sparge și rupe tot în cale,
Și e trist.. toate necazurile tale sunt nimic față de ce simte
În ce să mai crezi dacă nu poți să crezi în propriul părinte?
Și vad..
Încă o pasăre își pierde avântul, Și vad..
Încă, .. un sacrificiu udă pământul, Și vad..
Încă un suflet distrus, oprit.. Și vad..
Încă o speranță a murit, Și vad..
Încă un demon prinde puteri.. Și vad..
Încă un înger vrea să uite de el.. Și vad..
Încă o zi de mâine distrusă.. Și vad..
Încă o pedeapsă neaplicată.. Și vad..
Încă o luptă dusă.. Și vad..
Încă o luptă câștigată.. Și vad..
Încă o pată.. Și vad..
Încă o acțiune uitată.. Și vad..
Refren (4X) :
Povești triste..
Fac oameni nepăsători să insiste..
În propria nepăsare..
Și victimele cine le ajută oare?
[Și victimele cine le ajută oare?].
Povești triste..
Am întâlnit-o într-o seară în metrou,
Și m-a făcut să simt un fior, . wow.
O fetiță singură într-o lume nesigură și fără nici un erou,
Am întrebat-o ce-i cu ea,
Și m-a privit în ochi cu băgare de seamă,
Încercând să-și dea seama ce-nseamnă, întrebarea mea,
Și dacă nu cumva, ar fi mai bine să nu răspundă la ea..
Și s-a oprit din a aluneca, ștergându-și lacrimile cu mâneca,
Spunându-mi că n-are nimic,
De parcă n-aveam dreptul să-i știu suferința..
Mi-a spus că e doar supărată un pic.
Dar albastrul din ochii ei mi-a picurat în suflet și m-a făcut să mă simt mic..
(Și atunci am înțeles c-o doare)
M-am așezat lângă ea și-am întrebat-o unde vrea să coboare,
Dar m-a privit fără să spună ceva..
Iar eu aș fi vrut să-i spun:
„Fetițo, dacă tu ai fi fost Eva, am trăi și acum într-o lume pură”
Iar în loc i-am spus „N-ar trebui să fii acasă? „, și m-a privit cu ură..
Am înțeles că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie
Tocmai acolo unde sufletul ar trebui să știe, ce-i liniștea..
Dar în mintea ei în locul unui cămin cald era doar o casă pustie,
Iar culoarea copilăriei era cenușie..
Ținea în mână poza unui om în vârstă și era gata s-o sfâșie,
Sperând că o dată cu ea o să distrugă și acea fașie..
Din viața ei, care o face să-și dorească să nu se fi născut, Iar lacrimile ei ardeau mult prea mult,
Mai mult decât puteam eu să îndur,
Și mă zdruncina urletul ei tăcut..
Iar atunci când am plecat
Mi-am dorit doar să pot s-o las fără trecut,
Și aș salva-o..
Aș cumpăra o aripă de înger..
Și aș elibera-o..
Refren (4X) :
Povești triste..
Fac oameni nepăsători să insiste..
În propria nepăsare..
Și victimele cine le ajută oare?
[Și victimele cine le ajută oare?].
Povești triste..
Vieți în etern se.
Pierd mereu și dispar..
Nu înțeleg ce să fac.
Ca să par că îmi pasă și parcă,
Dacă vreau să te-ajut, nu-mi permiți..
Aș vrea să privești în sus, dar eziți..
Vieți [în etern],
Mereu dispar..
Nu înțeleg ce să fac ca să par că..
Îmi pasă, și parcă,
Dacă vreau să te-ajut, nu-mi permiți..
Aș vrea să privești și tu în sus, dar eziți
Și..
Vieți [în etern],
Să pierd mereu..
Aș vrea să te-ajut..
Nu mă lași..
Mi-e greu..
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unei fetițe abuzate și neglijate, evidențiind impactul devastator al traumei asupra copilăriei și lupta ei pentru supraviețuire. De asemenea, critică nepăsarea societății față de victimele abuzului și nevoia de a oferi ajutor și speranță.