Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Și, Veritasaga nu se-ascultă, se simte.
[Jhivago]
Yo, Yo,
Drumul ne creștea sub picioare
Pe măsură ce făceam pași
Iar cât sufletul primea de mâncare
Înapoi nu ne-am lăsat trași
Și dacă v-ați simțit atrași
De ceea ce-am avut de spus
Înseamnă că v-am fost alături
Când ați preferat să stați retrași
În cameră, privind în sus
Așteptând răspunsuri
Care n-au fost trimise
Sau n-au ajuns
La neajunsuri
Și s-ar părea că ne-a ajuns
Chiar dacă împreună am descoperit taine
Acum cuvintele îmi sunt precum valize
În care nu mai intră haine
Iar eu mă îmbrac în sentimente
Ceea ce simt e scris pe mine
Ca tatuaje permanente
Și dacă știi cine sunt
E pentru că e la vedere
Și înainte să spun „La revedere”
Vreau să-mi promiți
Acum pe picior de plecare
Că n-o să omiți
Să-ți trăiești viața
Ne datorezi măcar o încercare
Urmează „Adio”, nu plânge
Nimeni nu moare
Pentru Jhivago, Praetor și Dribbler
Să vă cunoască
A fost o onoare.
[Refren][Praetor]:
Știi și tu că ne vântură vântul
După cum vrea
Uneori nu simt pământul
Sub talpa mea
Și atunci mi-aduc aminte [Iar!]
Că am învățat să simt fără cuvinte
Știi și tu că ne vântură vântul
După cum vrea
Uneori nu simt pământul
Sub talpa mea
Și atunci mi-aduc aminte
C-am învățat să simt fără cuvinte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Și, Veritasaga nu se-ascultă, se simte.
[Praetor]:
Și spune-mi ce vrei
să mai auzi de la acești trei
Oameni, pe care i-ai numit zei
În ziua când ți-au fost aproape doar ei
Șoptindu-ți în căști
Că dincolo de măști
Ne ascundem prea des sufletul rănit
Și minte cel ce spune că n-a simțit nimic din ce-am cântat
Încă n-am aflat dacă puteam schimba lumea
Dar vom încerca la un moment dat
Și tu, și eu
Pe aceeași frecvență mereu
Încercând din greu
Să exprimăm ce simțim
Deși deseori ne aflăm incapabili-nstabil
Sau mai bine zis handicapați emoțional
Am încercat să exprimăm ce-am perceput mental
Și atunci o lume nouă și-a deschis porțile
Și unindu-ne forțele
Ți-am închis ochii
Pentru a privi prin ai noștri
Și ai văzut îngeri și monștri
Lumea așa cum ai vrea tu s-o știi
Dar nu e încă
Împreună am făcut sunete și cuvinte să plângă
Așa cum știut mai bine
Mi-am golit buzunarele
Dar am lăsat în urmă ceva suflete pline
Acum e rândul altora să-și pună aripile
Și să ducă mai departe totul
V-am lăsat armele, jocurile, și potul
Plus o bucată de pământ și-o floare
E numai vina voastră dacă moare
Sau a noastra c-am sadit-o si crescut-o se pare.
[Refren][Praetor]:
Știi și tu că ne vântură vântul
După cum vrea
Uneori nu simt pământul
Sub talpa mea
Și atunci mi-aduc aminte [Aaaa!]
Că am învățat să simt fără cuvinte
Știi și tu că ne vântură vântul
După cum vrea
Uneori nu simt pământul
Sub talpa mea
Și atunci mi-aduc aminte
C-am învățat să simt fără cuvinte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Și, Veritasaga nu se-ascultă, se simte
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța de a simți și a trăi experiențele, mai degrabă decât doar a le observa. Artiștii îndeamnă ascultătorii să-și trăiască viața din plin și să-și exprime emoțiile, lăsând o moștenire pozitivă în urmă.