Veritasaga – Nu Se Ascultă, Se Simte

Veritasaga nu se ascultă, se simte.. (x4).
Jivago:
Drumul ne creștea sub picioare
pe măsură ce făceam pași
iar când sufletul primea de mâncare,
înapoi nu ne-am lăsat trași,
și dacă v-ați simțit atrași
de ceea ce-am avut de spus,
seamnă că v-am fost alături când ați preferat să stați retrași,
în cameră, privind în sus, așteptând răspunsuri
care n-au fost trimise, sau n-au ajuns
la neajunsuri
și s-ar părea că ne-a ajuns.
Chiar dacă
împreună am descoperit taine,
acum cuvintele-mi sunt
precum valize-n care nu mai intră haine,
iar eu mă-mbrac în sentimente.
ceea ce simt e scris pe mine,
ca tatuaje permanente,
și dacă știi cine sunt, e pentru că e la vedere.
Și înainte să-ți spun „la revedere”,
vreau să-mi promiți acum, pe picior de plecare, că
n-o să omiți să-ți trăiești viața.
Ne datorezi măcar o încercare
urmează „Adio”.
Nu plânge, nimeni nu moare.
Pentru Jivago, Praetor, și Dribbler,
să vă cunosc a fost o onoare.
Refren:
Știi și tu că ne vântură vântul
după cum vrea
uneori nu simt pământul
sub talpa mea
și-atunci mi-aduc aminte (iar)
c-am învățat să simt fără cuvinte..
Veritasaga nu se ascultă, se simte.. (x4).
Praetor:
Și spune-mi ce vrei
să mai auzi de la acești trei
oameni pe care i-ai numit zei
în ziua când ți-au fost aproape doar ei..
șoptindu-ți în căști că
dincolo de măști ne
ascundem prea des
sufletul rănit.
Și minte cel ce spune că n-a simțit
nimic din ce-am cântat.
Încă n-am aflat
dacă putem schimba
lumea,
dar vom încerca
la un moment dat.
Și tu,
și eu,
pe-aceeași frecvență mereu
încercând din greu
să exprimăm
ce simțim
deși deseori ne aflăm
incapabili, instabili sau
mai bine zis handicapați emoțional..
am încercat să exprimăm ce-am perceput mental
și-atunci o lume nouă și-a deschis porțile și
unindu-ne forțele
ți-am închis ochii
pentru a privi prin ai noștri
și
ai văzut
ingeri și monștri,
lumea așa cum
ai vrea tu s-o știi, dar nu e încă
împreună am făcut
sunete și cuvinte să plângă,
asa cum am știut mai bine.
Ne-am golit buzunarele,
dar am lăsat în urmă ceva suflete pline
acum e rândul altora să-și pună aripile și să ducă
mai departe totul
v-am lăsat
armele, jocurile, și potul
plus o bucată de pământ și-o floare..
e numai vina voastră dacă moare.
sau a noastra, c-am sadit-o si crescut-o se pare..
Știi și tu că ne vântură vântul
după cum vrea,
Uneori nu simt pământul
sub talpa mea,
și-atunci mi-aduc aminte
ca am invatat sa simt fara cuvinte..