Când ești obișnuit să fii rănit, obișnuiești să rănești
Când ești prea des vorbit începi să te gândești
De ce nu mai crezi în povești?
De ce e lumea așa?
De ce-s copii ce vând verighetele bunicilor să-și cumpere dava?
De ce ai mei se regăsesc doar în filme de genu’ drama?
În personaje cu aceeași situație proastă materială
Pe mine de ce mă cheamă noaptea oameni ce nu mai sunt?
Și de ce fiecare îmi șoptește câte un cuvânt?
De ce mă macină din 2003 gândul cel mai trist?
Să dai pe gheață tovarăși cu banii să te sinucizi
Să vrei să mai cânți despre toate astea? E prea greu,
Când toți artiștii tremură de frig în același troleu
Prea mulți văd viața în alb-negru, puțini o văd în culori
Iar diferența dintre noi e de la buruieni la flori
Pentru că diamantele scumpe se găsesc doar în noroi
Și de asta muzica noastră e underground pentru voi
Atâția care nu ne înțeleg… chiar nu înțeleg
Tineri căsătoriți vând suflete pentru un trai decent
În zilele astea, tre’ să fii norocos să ajungi bunic
Și sănătos, fii fericit dacă o să apuci s-ajungi tătic
Când prietenii tăi sunt prea drogați ca să mai fie prietenii tăi
Iar banii câștigați sunt prea puțini ca să faci ce vrei cu ei, deci îi bei.
Găsești pe strada alăturată băiețași de-un metru și-o șchioapă
Dar care poa’ să te facă să crezi că ei chiar poa’ să te bată
Găsești băieții cu care visam la colț de bloc acum 7 ani
Pentru care traficul de droguri a devenit principala sursă de bani
În prima zi când ies din pușcării îi văd pripășiți prin intersecție
Și panicați de libertate cum ar fi mulți în prima zi de detenție
Eu rămân același nebun, prizonier al sensului comun
Dar sunt nemuritor dacă am murit iar tu poți să mă asculți acum
Căci fizic, sunt doar adunătură de oase într-un coșciug
V-am zis ce n-au apucat să scrie Carianopol și Coșbuc.
Refren:
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Unde băieții n-aplică legea justiției ci legea brigăzii
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Privind cu ochii vânătorului din locul prazii.
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Unde băieții n-aplică legea justiției ci legea brigăzii
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Privind cu ochii vânătorului din locul prazii.
Mă caut în gând, caut ceva care să-mi dea avânt
Și ies să fac câțiva pași,
Respir adânc
Și simt cum aerul rece îmi curăță plămânii arși
Când trec clipește câte un felinar
Parcă dă semne că el mă înțelege măcar
Și străzile simt, și străzile știu
Se bucură că le pătez fața cu mersul meu de parcă scriu pe foile de asfalt viu
Când trec pe lângă parc aud voci de copii
Zâmbesc gândindu-mă c-o să mă laud când o să fiu tătic
Îl vezi p-ăla de acolo care a dat gol? Da, ăla mic
Da’ până atunci mai e.
Doi bulangii se lovesc de mine și-mi spun
„Vezi pe unde mergi c****? „
Îmi văd de drum
Scot o țigare, trag un fum
Câțiva băieții pe care îi știu o ard pe afară, mă cheamă la o sticlă
Cic-ă sunt bulangiu că nu stau la o caterincă
Drogații vând haine sub preț
Fete își privesc prietenele cu dispreț
Cum urcă într-un BMW sau într-un „Mertz”
Parcă sunt și actor și privitor în filmul
Care îmi definește viața, îmi dă ritmul
Ajung la bloc,
Urc scările și înțeleg că toate sunt la loc
Și nu mai știu deloc de ce am ieșit
Mă așteaptă perna, străzile îmi spun „Somn ușor”
M-am regăsit.
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Unde băieții n-aplică legea justiției ci legea brigăzii
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Privind cu ochii vânătorului din locul prazii.
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Unde băieții n-aplică legea justiției ci legea brigăzii
Eu merg pe partea ciudată a străzii
Privind cu ochii vânătorului din locul prazii
Sensul versurilor
Piesa descrie realitatea dură a vieții de stradă, cu problemele și provocările ei. Artistul se simte un observator al acestei lumi, un inadaptat care reflectă asupra nedreptăților și greutăților întâmpinate de cei din jur, dar și asupra propriei existențe.