Credeam că știu
Înc-o piesă în curând
Pe care știu n-o să renunț
Am să denunț regretul
Remușcarea îți arde???
Să opresc mișcarea,
Să-mi sporesc starea de depresie
Credeam că știu să interpretez orice impresie
Credeam că pot să fac ce vreau
Credeam că scopul e secret
Că pot să iau înapoi ce au furat alții
Dar mă tem
Eul grotesc a devenit poem deodată
Și sunt banul oferit plata
Zeul unui compromis
Speranța e aproape moartă
Emis, căci m-a rănit Artemis
Și sângerez
Credeam că știu când să cedez.
Hehe cedez??? eram în trecut
Cu cât dezgust priveam ce-am avut
Acum prea des degust
Din propriul sânge
Și lațul se strânge în jurul gâtului meu
Acum am nevoie de încredere-n zeu
Dar l-am negat de prea multe ori
Și nu mă mai cunoaște
Credeam că știu
O viață dispare alta se naște
Și renunț la tot
Și credeam
Acum doar pot.. (x2)
[JIVAGO]
Credeam că știu,
Credeam că nu o să mai fiu ce am fost.
Un laș, un prost,
Credeam că-i simplu
Un om, o viață și un rost
Pe care acum cred că nu-l pot găsi
Mi se cere un cost pe care cred că nu-l pot plăti
Și nici măcar furios nu mai sunt
Doar când, hipnotizat de neputință
Resemnarea e singura mea credință
Și n-aș ști ce să-ți cer
Chiar dacă mi-ai putea îndeplini o dorință
Așa că lasă-mă singur în ger
Ești singurul înger care îmi face rău
Doar durerea aleargă drumul meu și-al tău
Nu ți-am cerut părerea
Nu-mi pasă ce crezi
Și știu că o să închizi ochii atunci când n-o să-ți mai placă ce vezi
Viață, cum îți permiți tu să mă înveți ce înseamnă să pierd
Când tu nu pierzi niciodată
E ca și cum un om fericit ar preda suferința într-o școală ciudată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret, resemnare și deziluzie față de viață. Naratorul se simte copleșit de suferință și incapabil să găsească un sens sau o soluție, ajungând la o stare de acceptare tristă a propriei neputințe.