Era un timp, când lumea toată
În urma noastră lung privea
Și noi păream așa deodată
Doi vinovați, iubita mea.
Pe-atunci la trupul tău de fată
Priveam pierdut și desuet
Cu ușa zilnic încuiată
Deși n-aveam nici un secret.
Ce destin ciudat
Ne-a fost nouă dat
Să ne-ascundem
E-n zadar
Nu mai iscodiți
Nu ne mai citiți
Viața, ca pe-o știre de ziar.
Că lumea toată să ne vadă
Că nu avem de-ascuns ceva
La ușa noastră de zăpadă
Am renunțat, iubita mea.
Și dacă frunza va fi să cadă
Din trupul nostru ireal
Când lumea va veni să vadă
Va crede că așa-i normal.
Ce destin ciudat
Ne-a fost nouă dat
Să ne-ascundem
E-n zadar
Nu mai iscodiți
Nu ne mai citiți
Viața, ca pe-o știre de ziar
Ce destin ciudat
Ne-a fost nouă dat
Să ne-ascundem
E-n zadar
Nu mai iscodiți
Nu ne mai citiți
Viața, ca pe-o știre de ziar
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire trăită în secret, sub privirile judecătoare ale societății. Cuplul renunță la ascunzișuri, asumându-și relația, indiferent de reacția celor din jur. Ei speră ca, în final, iubirea lor să fie acceptată ca ceva normal.