În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu pușca lungă
Care dau chiorâș la pungă!
Sunt de cei ce-mpușcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!
Fă-te-n laturi, măi creștine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi cu viață-n tine!
În potica fără soare
Ei te-așteaptă la strâmtoare
Să te prade, să te omoare.
În dumbrava cea vecină,
Unde buhna greu suspină,
Vezi cea zare de lumină?
Opt voinici cu spete late
Și cu mâneci suflecate,
Stau cu puștile-ncărcate.
Trei sărută crucea sfântă,
Trei se luptă greu la trântă,
Unul drege, unul cântă:
„Oliolio, ciocoi bogate!
Ici de-ai trece, din păcate,
Să-ți arunc doi glonți în spate.
Oliolio, mândră fetică!
De-ai veni cole-n potică
Să te fac mai frumușică.
Că mi-i pușca hultuită
Și mi-i ghioaga pintuită,
Și mi-i inima-ncolțită.
Oliolio, măi Taie-Babă!
Căci nu șuieri mai degrabă,
Să sărim, voinici, la treabă!
Pășculița-mi ruginește,
Ținta-n ghioagă se tocește,
Murgul sare, nechezește!
În pădurea de la Strungă
Ce slujește pușca lungă
Fără luptă, fără pungă?
Sensul versurilor
Piesa descrie o ambuscadă plănuită de haiduci în pădurea Strunga. Aceștia așteaptă victimele pentru a le jefui și pedepsi, invocând un sentiment de amenințare și răzbunare.