Dacă oamenii ar privi spre cer
Într-o zi de mai
Ar vedea pe o sârmă doi nebuni
Pășind îmbrățișați
El o ține-n brațe, el o ține-n brațe
Ea îl sărută cu ochii închiși
Nimeni nu-i vede
Oamenii-s în birouri
Sunt în birouri, nu se uită la cer.
Iubito, noi mergem pe sârmă
Pășește cu atenție
Nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia
E lumea cu vise spulberate
Ai grijă cum cazi.
Știu că este frig aicea sus
Și câteodată vânt
Acolo jos însă iubirea noastră
De oameni s-ar lovi
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad în prăpastia lor
Nu privi spre ei
Nu privi spre ei
Nu privi spre eeeeei.
Iubito, noi mergem pe sârmă
Pășește cu atenție
Nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia
E lumea cu vise spulberate
Ai grijă cum cazi.
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad în prăpastia lor
Nu privi spre ei
Nu privi spre ei
Nu privi spre eeeeei, nu te uita în jos.
Iubito, noi mergem pe sârmă
Pășește cu atenție
Nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia
E lumea cu vise spulberate
Ai grijă cum cazi.
Iubito… ai grijă
… iubito.. ai grijă
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație fragilă, comparată cu mersul pe o sârmă, unde protagoniștii trebuie să fie atenți pentru a nu cădea în prăpastia unei lumi cu vise pierdute. Ei se izolează de restul societății, preferând să-și protejeze iubirea de influențele negative.