Vali Martor – Soluții

Am încetat să spun „mi-e frică”, „nu vreau” și „nu știu”
Și de aici începe lupta care m-a îndemnat să scriu
E curios cum se întorc toate la 180 de grade
Ieri dormeam pe mine și acum sunt pe baricade
Aștept frustrările să vină, iar ce sentiment
Familii ard, trecutul se dizolvă și acum totul e real
Hotarele mă îndrumă când pe jos nu-i nicio urmă
M-am născut ca o legumă și mă împrăștii ca o ciumă
Urc pe o pantă abruptă și tu-mi definești o luptă
De care am râs cu lacrimi în prima zi de muncă
Dezordonat sufletește, parcă nimic nu mă încălzește
Cu vorba mă amăgește și cu fapta mă gonește.
Am învățat fără să vreau că nimic nu-i la întâmplare
Și că-i datoria mea să găsesc o rezolvare
Țin ochii deschiși, am nevoie de soluții
Și o voință așa mare ca să poată muta munții
Că toți vor să te vadă jos, să calce pe tine
Dar acum sunt în picioare să iau ce mi se cuvine
M**s pe teoria ta, știu ce să fac cu viața mea
Arunci cu vorbe aiurea de parcă ți-ar păsa
Timpul s-a scurs, s-a dus fără prea multe de spus
Am tras atâtea linii și parcă tot nu-i de ajuns
Sătul să-mi fac speranțe, am zis că trebuie să lupt
În războiul cu mine ce-am crezut că l-am pierdut
Și d-asta mă comport de parcă sunt pe jumătate mort
Toți mi-au spus că am reușit, dar totuși eu nu sunt de acord
Dacă știam prin absurd ce avea să mi se întâmple
Aș fi prețuit timpul, că nu-mi trebuiau prea multe.
Ai impresia că trăiești bazat pe treaba ta
Atășat de lucruri ce vor dispărea cândva
E ușor să vorbești și foarte greu să trăiești
Frustrările vin când nu te mulțumești cu ceea ce ești
Cine mi-a spus „te iubesc” a avut un interes
Și am iubit ca un copil ca să pot să-i dau alt sens
Am nevoie de timp ca să pot să-ți dovedesc
Că suferința și durerea câteodată ne unesc.
Am învățat fără să vreau că nimic nu-i la întâmplare
Și că-i datoria mea să găsesc o rezolvare
Țin ochii deschiși, am nevoie de soluții
Și o voință așa mare ca să poată muta munții
Că toți te vor să te vadă jos, să calce pe tine
Dar acum sunt în picioare să iau ce mi se cuvine
M**s pe teoria ta, știu ce să fac cu viața mea
Arunci cu vorbe aiurea de parcă ți-ar păsa
Timpul s-a scurs, s-a dus fără prea multe de spus
Am tras atâtea linii și parcă tot nu-i de ajuns
Sătul să-mi fac speranțe, am zis că trebuie să lupt
În războiul cu mine ce-am crezut că l-am pierdut
Și d-asta mă comport de parcă sunt pe jumătate mort
Toți mi-au spus că am reușit, dar totuși eu nu sunt de acord
Dacă știam prin absurd ce avea să mi se întâmple
Aș fi prețuit timpul, că nu-mi trebuiau prea multe