Mamă, dorul dumitale,
Mamă, dorul dumitale
M-ajunge mergând pe cale
Lacrimile-mi cură vale,
Aș veni, mamă, acasă,
Dar străinii nu mă lasă
Nici să intru în ocol
Să-mi treacă de-al mamii dor,
Pân’ ocol îi o străină
Ce nu-mi pune mie cină,
Străina mă dușmănește,
Pe mama o povestește.
Mamă, mamă, mult zic mamă,
Haida și mă ia în seamă
Că de când te strig, mămucă,
Limba-n gură mi se uscă,
Se cunoaște c-ai lucrat
Și-amu’ toate le-ai lăsat,
Le-ai lăsat, mamă, cu dor
Pe seama străinilor,
Florile din grădiniță
Plâng de dorul tău, măicuță,
La străini atunci li-i bine
Când plânge inima-n tine,
Lacrimile-mi frig obrazul,
Nimeni nu-mi crede necazul.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru mama sa, accentuat de imposibilitatea de a se întoarce acasă și de sentimentul de neînțelegere și suferință. Străinătatea și pierderea lasă un gol imens, iar amintirea mamei devine o sursă constantă de lacrimi și tristețe.