Mamă, de ți-i dor de mine,
Ia drumuțul-n lung și-n lat,
Hai să vezi unde m-ai dat!
Că străinii mă tot ceartă
Și de greșeli nu mă iartă,
Străinii dacă se culcă
Pe mine jelea m-apucă,
Dar de lacrimi nu bag seamă
Că le șterg cu-a mea năframă,
Dar mi-i milă de obraz
Că rămâne fript și ars.
Că străinu-i tot străin
De l-ai purta tot în sân,
Num-o dată îl pui jos
Și jură că-n sân n-o fost,
Și casa străinului
Îi ca floarea spinului,
Din afară-i dată-n var,
Pe dinlăuntru-i cu amar,
Dar casa măicuții mele
Dinafară-i cu nuiele,
Pe dinlăuntru-i toată miere.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al cuiva de mama sa, fiind departe de casă și supus la greutăți de către străini. Se face o comparație între căldura și afecțiunea maternă și asprimea vieții înstrăinate, subliniind importanța legăturilor de familie.