Ieși, mireasă, până-n prag
Să-ți vezi mirele sub steag
Cum îi scutură steagul
Și-i cântă ceterașul,
Scutură, bade, steagul,
Și-i cântă ceterașul,
Steagu-i mândru și-nstruțat,
Mirele-i mândru ca focul.
Nu știu cum i-a fi norocul,
Scutura-te-ar norocul,
Că noi mândru l-am gătat
Și la om frumos l-am dat
Cu cămeșă de bumbac,
Cu cămeșă de fuior,
Fetele după el mor.
Nime-n lume nu mi-i drag,
Numai badea de la steag
Că-i cu struțul mândru-n clop,
Dumnezeu deie-n noroc.
Măi, mireasă, draga mea,
Bine ți-o cântat cucul
Te-o luat cine-ai vrut tu.
Taci, mireasă, nu mai plânge,
Că are cine te strânge,
Las’ să plângă celelalte
C-or rămas nemăritate.
Măi, mireasă, draga mea,
Ai lucrat tot p-îngă drum
Și ți-o fost norocul bun,
Ai lucrat tot p-îngă cale
Și ți-o fost norocul mare.
Mireasă, cunună albă,
La toată lumea ești dragă,
Numai mâne-ta urâtă
Și de-aceea te mărită.
Nu te cânta, mai mireasă,
Până ești la mamă-n casă,
Lasă că ți-i cânta luni
Când te-i vedea-ntre străini,
Lasă că ți-i cânta marți
Când te-i vedea fără frați.
Sensul versurilor
Cântec de nuntă tradițional, ce descrie emoțiile și ritualurile legate de plecarea miresei de acasă. Versurile evidențiază frumusețea miresei, bucuria evenimentului și inevitabila nostalgie a despărțirii de familie.