Valeria Peter Predescu – Hurduzăul Știu Juca

Hurduzăul știu juca,
Pita n-o știu frământa,
Pe lopată n-o știu pune
Numai să o leg c-o funie.
Hai, bădiță, la jucat
Mai bine la sărutat,
Mai bine la sărutat
Nu te lăsa așteptat,
Învârte-mă ori mă lasă,
Dacă nu, mă duc acasă.
Când aud cetera-n sat
Vine dorul și m-o luat,
Nu-mi trebuie nici de mâncat,
Numai haine să mă gat,
Numai haine să mă gat
Să mă duc la joc în sat.
Ardă-te focul de joc,
Cum aș sări, dar n-am loc,
Până locul mi-oi găsi
Ceterașul s-a trudi.
Jucați, feciori, fetele,
Nu uitați nevestele,
Nu le lăsați supărate
Să rămâie nejucate,
Someșanul când petrece
Nimeni la joc nu-l întrece.

Sensul versurilor

Piesa descrie bucuria de a dansa și de a petrece, dorința de a fi alături de persoana iubită și importanța tradițiilor populare. Versurile exprimă o invitație la dans și celebrarea vieții prin muzică și mișcare.

Lasă un comentariu