Soacră mare cât un brad,
Ieși o țâră până-n prag!
Soacră mare, soacră mare,
Pășește un pas ori doi
Și vină până la noi
Să-ți dau colacul frumos
Ca și Fața lui Hristos!
Colacul mi-i cam micuț
C-o fost grâul cam răruț,
Și colacu-i mititel
C-o mers plugu-ncetinel
Că cine-o ținut de coarne
N-o putut merge de foame,
Cine-o ținut de proțap
N-o putut merge de beat
Și pe brazdă s-o culcat,
Colacul mi-i dogorit
Că mireasa-o adormit
Și m-o pus să-l învârt eu
Și-am adormit și mai greu,
A cui e vina
Să-ntindă mâna!
Eu colacul nu ți-oi da
Până nu mi-i spune-așa:
Îi fi bună cu nora?
Cu nora să trăiești bine
C-a fi în casă cu tine,
Și cu ea să nu fii rea
Că pe unde te-a scărpina
Cât trăiești nu te-a mânca.
Soacră, soacră, poamă acră,
De ți-i coace cât ți-i coace
Poamă dulce nu ți-i face.
Eu îți dau colacul, cinstea dumitale,
Dumnezeu să-l crească mare,
Dumnezeul cel Bun și Sfânt
Ce dă roadă pe pământ,
Cel ce coace grânele
Și uscă poloagele,
Coace grâul pe răcoare
Și uscă polog cu soare,
Voie bună dumitale!
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment tradițional, datul colacului la soacră, într-o manieră umoristică. Versurile evidențiază relația dintre noră și soacră, cu accente satirice asupra defectelor umane și a obiceiurilor rurale.