Bădiță, struț înflorit
Tot cu ochii mi-ai ochit,
Cu gura m-ai celuit,
Pe la noi n-ai mai venit.
Ce m-oi face, bade, eu
Seara eu cu doruțul tău,
Că așteaptă sărutat
Și în brațe legănat.
Dorul și dragostea-n lume,
Om frumos cu vorbe bune,
Aceasta mă țin pe mine
Și mă fac să trăiesc bine.
De când îs tot așa-am fost
Mi-o fost dragul omul frumos,
Mă rog la frunza de fag
Să am parte de om drag.
Că nu-mi trebuie altă avere
Num-un om pe-a mea placere,
Și nu-mi trebuie altul mie
Numai badea lângă mine,
Haida, bădiță, pe lună
Că te-aștept cu voie bună.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete față de bădița ei. Ea își amintește cu drag de momentele petrecute împreună și își dorește să îl aibă alături, fiind singura ei avere și bucurie.