Adiere, mângâiere, vis curat
Realitatea unde e cu adevărat
Doamne, aș dori în viață să am
Puterea să dau mângâiere oricui.
Vieții nu pot să cer nimic
Cer nopții să-mi dea un nou răsărit
Puterea de-a retrăi
Speranța de-a reîubi
Rază de soare în zori cu bucurii.
Depărtări, dureri și tăcere
Urme de flori, petale în zori
Furtuni ce-au distrus
Ploi ce s-au scurs
Și totuși, Doamne, este de-ajuns.
Dimineața, în zori când te trezești
Ștergi ochii
Și spui ce vis măreț
Dar când te ridici să calci pe pământ
Spui vieții realitate, nu vis.
Depărtări, dureri și tăcere
Urme de flori, petale în zori
Furtuni ce-au distrus
Ploi ce s-au scurs
Și totuși, Doamne, este de-ajuns
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra contrastului dintre vise și realitate, căutând speranță și mângâiere în credință, chiar și în mijlocul durerii și tăcerii. Vorbește despre dorința de a oferi alinare și de a găsi bucurie în lucrurile simple, precum un răsărit de soare.