La Clinton vine un demnitar cu capul strâmb, cu ochelari.
Ghici ciupercă, cine-i? Sunt Ciorbea, neam de roman și vreau să intru.
Mânca-ți-aș, să intru în primul val, dar Bill pufnește-n râs pe loc.
Mai, tu mă crezi idiot cu fața asta de gherghef?
Nu intri nici la UNICEF, că fac copii șoc, dar trei copii de foame mor, doar 3, a și un popor.
Și sunt nervoși și-ar mă linsa, promit-mi-ne că vom intra cu valul următor.
Să intri în valul 2, poftești, ba, Bill, cât de al dracu’ ești!
De ce nu vrei să ne-admiți? De ce nu vrei să ne-o înghiți, să ne înghiți?
De ce vrei să ne umilești, mă? Acuma-i târziu, tu du-te, nu mă mai stresa.
Alianță să-ți întemeiezi cu ruși, bulgari și albanezi.
Și du-te acolo, în patria ta și scoase grabnic un tratat cu Ucraina încheiat.
Priveste, Bill, cum ai vrut, apoi pe mata să n-o pun să stea la meditat.
Apoi, cu ochelari puși, se întoarse trist cu ochii arși.
Mor, răzbunați copiii mei și-acum mă taie dacă vrei și aruncă-mă la ruși.
Colinde, colinde, colinde, iată vin colindători, florile dalbe, transpirați la subțiori.
Și pornesc tropa-tropa, florile dalbe, să vândă prin Europa, florile dalbe.
A fost odată ca-n povești, așa cum ați aflat, un cap București și o țară de-mpărat.
Și era plină de țigani și foarte lăudată, americanii nu știau nici unde-i pe hartă.
Orologiu’ sună unu și jumate la Madrid, în poartă oare cine bate?
Eu-s România, stau de-o săptămână și vreau să flu’, dacă-mi luați în mână.
Frère Jacques, Jacques, și-a căzut soneria telefona de la Bill Clinton, valul doi, valul doi!
De ce nu ne vreți? Fiindcă suntem săraci.
Cu noi, alianța câștigă din plin și SUA se întoarse și spuse: Craci a taci!
Și tapul tăcu, da’ foarte puțin.
De-ai fi tu salcie la mal, tot n-ai intra în primul val.
De-ai fi tu-n zbor o rândunea, pe capul tău m-aș găina.
Cu NATO ne simțim mai tari, cu NATO ne simțim mai plini, cu NATO ne vom mărita în calitate de vecini.
Să ne amestecăm cu nor, alianța ca Mircea, Ștefan, Iancu și Mihai, ce s-au amestecat cu tot cu cai.
Când i-a lovit expresul de Constanța, când spunem NATO, spunem siguranță.
Când spunem NATO, țara-i apărată, spunem NATO, spunem altădată.
Astăzi, la școală, doamna învățătoare mi-a spus că România vrea în NATO.
Când m-a întrebat ce șanse are, mi-am tras feromaru’ și i-am arătat-o.
We are the losers, my friends, we f*** the Europe, my friend.
Sensul versurilor
Piesa satirizează eforturile României de a adera la NATO, folosind umor și ironie pentru a critica percepția despre țară și procesul de integrare. Versurile abordează stereotipuri și frustrări legate de statutul României.