Strofa I
M-am rătăcit printre suflete de gheață
Abătut și trist fără vreo speranță
Am în față amintiri și un drum încrucișat
Pavat cu vise doar de vise motivat
Am un suflet pictat de păcat
Și pe buze gravat sărutul ei când am plecat
Și totuși n-am nimic, îmi e atât de rece
Am fost uitat de timp și văd bine că timpul trece
Îmi e clar sau nu sau poate chiar visez
N-am nici un prieten pe care să mă bazez
Toți m-au uitat iar eu m-am rătăcit
Zâmbesc în fața sorții deși nu-s fericit
Sunt dezamăgit, lovit în suflet de toți
Care mi-ar trage și inima la sorți
Sunt rătăcit și poate asta-i drumu’ meu
Poate asta-i drumul meu…
Refren 2X
Pierdut de realitate timpul mă presează
Peisajul ăsta-i trist dar mă fascinează
Văd lumea cum aleargă să strângă parai
Cândva vor vrea să-și cumpere chiar și locu-n rai.
Strofa II
Oare care-i calea spre eternitate
Că am în spate doar persoane uitate
Mai am doar o fată și frate
Sunt comoara mea și drumul spre libertate
Oare unde-i harta, probabil timpul arde
Privesc cerul, doar ploaia mai cade
Și cade… și vântul urlă în pustiu
Mi-a mai rămas sufletul de unde și scriu
Sunt fiu al nopții, refugiul zilelor de foc
Decât să dorm mai bine nu scriu deloc
Mai bine îmi caut loc alături de rafală
Doar ea mai zbieră când e-nnorat afară
Mai rup o petală din floarea vieții mele
Unde am scris cu sânge și-am clădit atâtea schele
Și alții au dărâmat ceea ce-am numit perfect
Dar nu mi-au putut lua muzica din suflet.
Refren 2X
Eu.. Pierdut de realitate timpul mă presează
Peisajul ăsta-i trist dar mă fascinează
Văd lumea cum aleargă să strângă parai
Cândva vor vrea să-și cumpere chiar și locu-n rai.
Strofa III
Oriunde aș pleca și orice aș căuta
Calea e întunecată la fel ca inima
Lumea e la fel între două parale
Caută monezi pe care ei le numesc lovele
Sper că v-ați dat seama ce limbaj beton
Argou sau jargon
Căci eu în calea sorții sunt doar simplu pieton
Eu nu pot vorbi așa cum vorbesc ei
Când nu le merge bine înjură de Dumnezei
Când le e greu se roagă să cadă
Da’ când îl primesc nici mersi… halal credință și nema’ dovadă
Alții se mulțumesc și pentru puțin
Că au fost crescuți în sărăcie batjocoriți de chin
Cum să nu scuip venin, cum să nu pun în antiteză
Când lumea dă-n spate și-n față la chermeză
Oricum cine mă aude mă critică da’ mă-nțelege
Și dacă vorbesc singur, singurătatea nu-i critică să mă disece!.
Refren 2X
Eu.. Pierdut de realitate timpul mă presează
Peisajul ăsta-i trist dar mă fascinează
Văd lumea cum aleargă să strângă parai
Cândva vor vrea să-și cumpere chiar și locu-n rai
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de alienare și dezamăgire față de societate și valorile acesteia. Artistul se simte pierdut și singur, criticând superficialitatea și ipocrizia celor din jur, căutând un sens mai profund în viață.