Strofa I
Privesc viața printr-un ciob de sticlă cândva pierdut
Se reflectă amintiri din trecut
Observ cum se derulează ca un film într-un cinematograf
Trăiri și clipe acoperite de praf
Tot ce am făcut rămâne bun făcut
Sau poate rău nu știu, oricum tot ăla sunt
Și așa o să fiu..
Tot acel puști pierdut de realitate
Un om fără vise e un om ce tinde spre moarte
Dar am avut și încă am vise
Desprinse dintr-o minte cu idei distinse
Ce vroia s-ascundă nervii cauzați de persoane calme
Acele persoane ce râdeau la drame
Acele persoane numite dame
Acei tipi așa numiți rivali
Camuflați în pene.
Refren
Privesc înmărmurit la filmul vieții
Ce rulează-n mintea mea sătulă de detenții
Cunosc pereții ei au văzut
Din fiecare început
Finalul întrerupt
E un obstacol, e mult mai mult
Dacă muzica nu mă salva, nu era scut
Acum eram o țintă dar a trecut.
Strofa II
Strâng în palmă amintirea, ciobul provoacă rana, nu cedez
Dar nu mă pierd cu firea, mă eliberez, sângerez
Îmi reamintesc acum
Un om fără speranță e singur pe drum
Un om refugiat în versuri ce nu tac
Sunt eu..
Fac asta pentru c-asta am ales să fac
De ceva timp caut o relaxare
Dar relaxarea pentru mine e munca-ncontinuare
Nu mă opresc pentru c-ar însemna
Să obosesc mai rău, să ascund muzica
Toate ce-au trecut or să vină iar
Pentru că toate se repetă, macar nu e-n zadar
Dar viața nu se-ntoarce macar lasă ceva
În spatele rimelor se ascunde realitatea
Tu ia-o cum vrei, înțelegi ce vrei
Nu depinde de mine, nu depinde de ei.
Refren
Privesc înmărmurit la filmul vieții
Ce rulează-n mintea mea sătulă de detenții
Cunosc pereții ei au văzut
Din fiecare început
Finalul întrerupt
E un obstacol, e mult mai mult
Dacă muzica nu mă salva, nu era scut
Acum eram o țintă dar a trecut
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra vieții ca un film, cu amintiri și trăiri marcante. Muzica este văzută ca un scut salvator în fața greutăților, iar versurile devin un refugiu și o modalitate de a exprima realitatea.