Upceak feat Test – Cu Trecerea Timpului

Cu trecerea timpului – Upceak.
Am încercat să te evit
Am încercat să te uit
Am încercat să nu-ți mai vorbesc
Dar nu am reușit pentru că… cu cât încercam mai mult, cu atât te iubeam mai mult.
Stau și mă gândesc acum la ochii care m-au făcut să zbor
Dar știu că ochii care nu se văd n-au nicio șansă-n viitor.
Sunt mii și mii de iubiri care…
Cu trecerea timpului mor
Eu vreau să dau povestii noastre
Lumina unui viitor
Aș vrea sincer, dar nu mai pot, chiar de ești lângă mine
S-a dus tot și nu am antidot și mi-e dor de tine
Și asta pentru că am iubit curat
Nu regret pentru acest păcat
Ai fost profesorul meu
Și m-ai lăsat de ziduri să mă izbesc mereu
Să-nțeleg ce-nseamnă să iubești cu adevărat
Să riști să treci prin pat ca un amant
M-am rușinat, am iubit curat și chiar gelos am fost când te stresam fără rost
Dar asta e viața și e contra cost.

Refren:
Tu știi cel mai bine ce e în sufletul meu
Și știi câte lacrimi am vărsat mereu
Dar, Doamne, acum nu mai răzbesc
Nu mă lăsa să plâng, ci fă-mă să zâmbesc.
Fă-mă s-o uit cât nu e prea târziu
Fă-mă s-o urăsc cât sentimentu-i încă viu
Lasă-mă să zbier cât pot eu de tare
Să trec peste toate și să rămân în picioare
Da-mi, Doamne, puterea să țin capu’ sus
Nu mă lăsa să cad de unde am ajuns
Ajută-mă să trec peste acest moment
Și-n inimă să nu-mi rămână niciun sentiment
Poate nu ți-am spus niciodată și nu te-am rugat
Să-mi iubești nebunia, că doar așa pot fi caracterizat
Acum se lasă peste noapte un val de amărăciune
Ce-mi amintește de clipele nebune
Îmi amintește de ochii tăi, de buze și de părul tău negru
Aș vrea să lupt cu mâna destinului ca un tigru
Aici am fost cândva chemat de un prim fior al sărutării
Unde e prima îmbrățișare?
Unde e primul te iubesc?
Sau cea mai crudă sărutare…

Refren:
Tu știi cel mai bine ce e în sufletul meu
Și știi câte lacrimi am vărsat mereu
Dar, Doamne, acum nu mai răzbesc
Nu mă lăsa să plâng, ci fă-mă să zâmbesc.
Tu știi cel mai bine ce e în sufletul meu
Și știi câte lacrimi am vărsat mereu
Dar, Doamne, acum nu mai răzbesc
Nu mă lăsa să plâng, ci fă-mă să zâmbesc.
Tu știi cel mai bine ce e în sufletul meu
Și știi câte lacrimi am vărsat mereu
Dar, Doamne, acum nu mai răzbesc
Nu mă lăsa să plâng, ci fă-mă să zâmbesc.
Tu știi cel mai bine ce e în sufletul meu
Și știi câte lacrimi am vărsat mereu
Dar, Doamne, acum nu mai răzbesc
Nu mă lăsa să plâng, ci fă-mă să zâmbesc.

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul profund și durerea cauzate de o iubire pierdută. Naratorul se luptă cu amintirile și încearcă să depășească sentimentele puternice, cerând ajutor divin pentru a uita și a merge mai departe.

Lasă un comentariu