Cel mai rău e când întunericul își spune cuvântul,
Uitându-te la același perete ce te pune pe gânduri,
Îți vine uneori să te scuturi, când nu mai vezi fluturi,
Vezi doar atacuri, în oameni, de panică, nu-s scuturi.
Știi ce zic, c-am simțit la rândul meu să fiu copil și să-mi doresc
Să fiu mare, nu mănânc c***t poate încă te iubesc
Printre râsete zilnice, cu ce rămân sunt amintiri
Și e bine că încă te știu eu, poate tu nu te mai știi.
Te-ai schimbat, de ce să zic, nici eu nu mai sunt ce eram
Dar încă țin gând cald pentru oamenii ce-i iubeam
Țin în mine secrete ce o să mă spargă ca p-un geam
În toiul nopții mi te amintesc că râdeai, și râdeam.
Dar
Tu încă râzi însă nu în fața mea
Și-n fiecare noapte ‘mi reproșez motivul pentru care ai plecat
Poate nu-i vina mea, și nici a ta, atunci cine ține vina?
Că ne-am deslipit atât de rapid încât erau șocați cei din China.
Nu mă mai calmează scrisu’, ții minte apusu’ și fixu’
Același motiv ce mă ține-n casă ca tristu’, sau… nici nu știu
Când a trecut atât de mult timp, că parcă ieri voiam tristețe
Și-acum arăt în p**a mea ca la a doua bătrânețe.
Ma mai calmez cu o vorbă bună, însă nu ține prea mult
Și vorba bună trece ‘ntr-un minut când mă gândesc că tre să lupt
Aș fi vrut o viață simplă, asigurat cu traiul de a trăi
Dar cu o viață simplă fii sigur, m-aș plictisi.
Nu suport a doua zi dacă prima a fost una bună
Că știu c-o să rămân fixat pe ea în următoarea lună
D-aia aleg ploaia și tristețe, în orice noapte sau zi
Măcar să știi că dacă pleci tot acolo mă vei găsi.
În amintiri mă vezi perfect, f2f parcă te-ai duce la el
Diferența-ntre noi e că eu în ambele cazuri te văd la fel
Noaptea e muista, vreau să cred că nici tu nu ești ok
Dar uneori vreau doar să fii tu bine chiar dacă eu mă lupt cu ei.
M-am săturat de starea asta, alcool droguri și femei
Să-mi bag p**a în morții tăi, și-n morții ei
Și morții mei ce să mai zică, și-au făcut gând de rămas bun
Când au văzut la cum o duc mi-au rezervat loc în pământ.
Că sunt nebun în p**a mea, și nimeni nu mă poate schimba
Și medicul când m-am dus mi-a zis „F**e las-o așa”
În p**a mea, scuip ce rămâne-n iad lipit pe fund de ceaun.
Ma mai calmez cu o vorbă bună, însă nu ține prea mult
Și vorba bună trece ‘ntr-un minut când mă gândesc că tre să lupt
Aș fi vrut o viață simplă, asigurat cu traiul de a trăi
Dar cu o viață simplă fii sigur, m-aș plictisi.
Nu suport a doua zi dacă prima a fost una bună
Că știu c-o să rămân fixat pe ea în următoarea lună
D-aia aleg ploaia și tristețe, în orice noapte sau zi
Măcar să știi că dacă pleci tot acolo mă vei găsi
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui suflet chinuit de amintiri și regrete după o despărțire. Artistul oscilează între dorința de a depăși trecutul și incapacitatea de a se desprinde de el, refugiindu-se în vicii și introspecție.