Nu mă credeai în stare
Să-mi vezi lumea la picioare
Să vezi luna cum îmi plânge după razele de soare
Sunt nebun în mare parte, și o să ajung și la răcoare
Să muriți de p*** mea, astea-s sacrificii umane.
Vreau să dau foc multor oameni importanți
Bogați, băgați în portbagaj, lăsați lați
Luați frați și învățați, să treceți prin viață bine
Să n-ajungeți psihopați bătrâni tineri la fel ca mine.
Am fost blocat în timp o perioadă lungă
Și faptul că n-am plâns ieri e destul cât să-mi ajungă
N-am nevoie de sfaturi, n-am nevoie de oameni
Deși uneori simt că doar asta vreau, Doamne.
Am fost robot în lumea lor, prin circuite și altădată
Pune-mă în aceeași postură și dă-mi o daltă
Crește jalnic ura-n mine, și nu-s mândru de prezent
Nu vreau să dau vina pe cineva ce-a fost absent dar.
Tre’ să recunoști că și ție ți-a lipsit
Cineva chiar dacă era lângă tine noapte și zi
N-am apreciat ce am primit, dar am dat înzecit
Gândindu-mă că face parte din proces și că voi fi fericit într-o zi.
Sunt răspunsul întrebării:
„Ce poate ajunge un om ce a stat în afara școlii?”
Concluzia o tragi tu, că nu sunt vreun narcisist
Spun doar că-s mândru de mine că reușesc să rezist
Sensul versurilor
Piesa descrie lupta internă a unui individ care se simte dezumanizat și blocat de circumstanțe. El își exprimă frustrarea, dar și mândria de a rezista în ciuda greutăților, reflectând asupra lipsei de apreciere și căutând fericirea.