Unq’ – Capăt

Mă cert cu gândurile mele, și nu știu cum
Toate problemele apar deodată și mă forțează să mă întorc din drum
Că mă gândesc că acolo unde vreau să ajung nu există nici logică, nici tratament
Acolo e lumea mea, fără stropi, fără plante, doar un gând și sentiment.
Și ceva mă reține, poate faptul că n-ai fost lângă mine, dar gândul că vei veni
Îmi tot găsesc scuze ce încep să mă amuze, dar dacă va fi să vii
Se va încheia noaptea și se va crăpa cerul de zi
Și ce simt eu acum se vor transforma în poezii pentru copii.
Dar dacă nu, voi rămâne închis pe veci aici, și nu va mai fi un alt moment
Curajos desprins de realitate,
poate doar un alt morman de gânduri dureros ca atunci când pleci în străinătate
și-ți lași familia în spate
dar astea sunt alte probleme frate, că eu sunt aici și tre’ să rup capete
să ajung cât mai departe și să mă zbat ca pe moarte, cu tălpile tăiate că suntem niște cioburi sparte.
Mă adâncesc într-o groapă, nu știu dacă sunt bine sau îmi lipsești, tată
Dacă asculți asta să știi că vreau un sfat, că viața mea e mai neagră decât o ciocolată
O minciună constantă, poate că între noi nu e distanță
Dar mă trezesc și încep să înjur, fumez că nu ești aici cu o vorbă caldă.
O îmbrățișare caldă, am tot evitat să-ți spun că am inima moartă
Și poate și ție îți e dor de copilul tău de altădată,
dar strada mi-a fost acolo când tu nu ai fost și m-a îmbrățișat când durerea era constantă
Și mie îmi e dor de vremurile de odată, tată, dar timpul nu iartă.
Viața mea nu-i colorată, îmi vreau chipul de altădată
Vreau o soartă blestemată, ca la capăt
să mai pot râde o dată, cu gura pan’ la urechi
Dar bucuria-i demodată, și nu mai există stil vechi.
Bucuria-i demodată, nu mai sunt acolo, tată
Am plecat singur pe barcă, spre o lume colorată
Când o să revin o să te caut o lume întreagă
Și te voi îmbrățișa cum nu am făcut-o niciodată