Sunt energie Tesla, testez material din greu
Până în ziua când am să mă contopesc cu materia din jurul meu
Trup de muritor, minte de zeu, aliaj de celule
Pregătit la capăt de secunde să mă propag un miliard de unde
Acolo unde focul purifică și eu îi mulțumesc pentru puțin
Nu se merită să mă închin unui chin deplin la care tot aspir
Temperatura asta mare poate arde cenușa
Sau mă poate încălzi dacă sunt suficient de dispus s-o țin la ușă
Învelit într-o pătură de cuvinte
Atât de multe că nu le mai pot ține minte, de pe genunchi direct la mine-n minte
Cu picioarele împietrite să nu uit a clipi
Zbor deasupra unui cuib de oameni folosindu-mă doar de aripi
Fără alibi să bag în mine un pumn de aspirine
Sunt suficient de ager din fire, aspir doar la ce-i mai bun în mine
Mă tem și asta este perfect ca stare de fapt
Fiind mai degrabă o problemă de voință decât un grad de apt
Am suficientă încredere și cred că ea poate fi înșelătoare
Exces de zel, nu vreau să mă topesc atacând vreun soare
Mă strecor prin sistem, unsoare, rimez atunci când mă pierd
Îmi umplu creierii de cartier, golesc plămânii, sunt lejer
În micul meu univers, încleștat în glorie
Înconjurat de propriile temeri cu care vreau să scriu istorie
Nu voi rămâne pentru mult timp ceea ce sunt
Trebuie să fiu suficient de greu înainte de a mă prăbuși la pământ.
Privește-mă, sunt o imagine fără margine
Amploare de aptitudini și defecte ce vin de la origine
Oricine trece pe aici o face singur, anonim deplin
Asta-i drumul meu, așa că am de gând să îl tot țin
Am scăpat geanta din mână, pe jos cad emoții personale
Poate acum sunt în stare să mai trimit din ele reciclare
Toate stările astea vin și trec, parcă sunt relații
Le tot schimb, autobuz în stații și le pasez mai departe la alții
Că vreau să îl cunosc pe eul de sub pigmentul meu
Sunt sigur că-i un tip de treabă doar că iese la lumină foarte greu
Mă vreau special, atunci trebuie să mă comport ca atare
Dacă vreau să schimb pământul, trebuie mai întâi să fiu în stare
Sar într-un ocean și înot cuprins de valurile gândului
Până abandonez istovit pe-o insulă vie la marginea pământului
Unde patru mâini împing mai bine decât două
Unde râsul stinge tunete indiferent cât de mult plouă.
Sensul versurilor
Piesa explorează călătoria personală a artistului spre auto-descoperire și transformare. El reflectă asupra propriilor temeri și defecte, aspirând la evoluție și acceptare de sine, într-o continuă căutare a unui scop mai înalt.