Underman – Visul Unei Nopți de Țară

Fiecare ființă adoarme
Dar oare câți sunt treziți din visul lor frumos
De zgomotul orașului ce-i strigă de undeva de jos?
I-am văzut pe cei neîmbrățișați cum se simțeau împărați
În camera lor jegoasă, printre atâția pereți dezafectați.
Când n-ai de unde să pleci e greu să visezi ce vei ajunge
Și uite că, neștiind de lacrimi, mulți au învățat treptat a plânge.
Cauți fericirea, dar globul e mult prea mare.
Zâmbește la magazin unui vânzător, în blocul tău, hai, fă o încercare.
Băiatul o privea fără ca ea măcar să știe
Și când a fost sigur pe sine, a strâns-o la pieptul lui sperând că va fi mai bine.
Viteza este problema, nu despre tablă și emblemă este acum schema.
Multe dispozitive ar mai trebui să-nghită ghena.
Aș pune un indicator pe stradă, de sus până jos
Oprire obligatorie și întrebare: „Cât mai ești de sănătos?”
Durerea nu este unică și publică
Dar pentru unii pudică
Deci mai are vreun rost să-arăți cu degetul acuzator către republică?
Suntem toți sub aceeași cortină
Și dacă vine vreo vină, las-o să vină
Zâmbește și-aduci și altora, în felul tău, lumină.
Suferința-doar o etapă
amestecată cu apă formează o bază solidă, forjată
Accept și ăsta-i crezul meu totodată
Noi fondăm vise de când ți-e teamă de întuneric
Nu ți se par fascinante, unele eclipse?.
„Ne-am redus valorile,
vorbim prea mult,
iubim prea rar
și urâm prea des.
Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu cum să ne facem o viață.
Am adăugat ani vieții, și nu viață anilor.
Am ajuns până la lună și înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoștință cu un vecin.
Am cucerit spațiul cosmic, dar nu și pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu și mai bine.
Am curățat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu și prejudecățile noastre.
Scriem mai mult, dar învățăm mai puțin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puține.”