Iată, culorile-n viață parcă se dilată
Parcă se contractă
Într-o nuanță cuantificată
Preschimbată-n apă plată
Eliberată-n stradă
De-o forță oprimată
Vezi? Nu poate fi stopată
Ci doar cel mult scindată
Crezi? Pune cartea de istorie pe masă….
Insuportabil,
Instabil
Ce taie-n mediu abil
Captiv într-un vis debil
Și totuși real ca Bill
Pe care sunt gata să-l ucid,
Și asta nu-i un film
Ci doar un sistem des extra intangibil
Doar cu blana-n fitil
Pun foc la bază, și devine fictiv….
E-o lume nebună de indiferență
O bună intermitență
Ce operează pe-aceeași frecvență
Încă de la esență
Esențial este să rezisti până la scadență
Visând abundența
Primești o viață pierdută-n aburi de demență
Și-o moarte violentă, lentă….
Ne țin captivi după uși
Singurele mâini de ajutor sunt doar perechi de mănuși
Aruncate de sus printre gratii, către oameni din cuști
Sistemu’ s-a stricat, nu-mi spune că-ți place ce guști
Hai să băgăm arome mai plăcute-n gurile astea de puști!
Poet al străzii, v-acuz de propriile arme
Provenite de mediu’ din juru’ meu ce arde
Ca să scriu prin glande
Ești prea mic să oprești frecvențe-nalte
În altă ordine de idei, faci parte
Din cei ce-și fac doar lor parte
Fii mai precaut, știi că-ți aduc moarte….
Oamenii gândesc, se opresc
Privesc apoi ezită
Carevasăzică, spiritului i-e frică
Împerecheat cu-o șansă mică
Sprijinită-n sticlă
Întortocheată, întoarce urechea la media
Ce-l ghidează ca pe-o viță
Ca apoi să-l mintă,
Prăjindu-i nervii pe plită..
Orașu-i viu,
Și-i totuși târziu
Pare atât de pustiu
De către toți cei care-l știu
Artiștii scriu, se-mperechează-n asteniu
Fiecare mileniu aduce nuanțe de-auriu
Dup-un incendiu atâtea minți tinere geniale ce nu se știu
Zac captive-n preludiu….
Sunt timpuri când frânturi de gânduri
Se unesc firesc, în idei purtate de vânturi
Ce roiesc, și-apoi rostesc
Pentru-acei puțini ce le mai primesc
Cuvintele-astra cresc
Ca apoi să crape grotesc
Prea palide pentru Europa de Est
Ce trage tare-n Vest….
Se-ntipăresc bani pe bandă rulantă
Se irosesc ani pe-o fantă impresionată
Unde neurone economic stau în gardă
În transă, gata de-o nouă transă
Cu-o acțiune reflectorizantă
Pentru încă-o bancă importantă
Ce joacă rol de-Antantă….
Dacă nu simți zilele,
Apucă pastilele
Asta ar trebui să-ți poarte motivele
Dilatându-ți pupilele
Și simțurile olfactive
Și poate c-acțiunile o să-ți alerge prin cap ca locomotivele
Și-apoi dai din cap pe beat lovind portativele….
Prea săraci să strige de foame
Mizerabilii se strâng la tomberoane
Slabi să lupte cu-armura-n toane locale
Își plâng de milă
Și-aia deasupra lor c-o mină
Rad de silă
Confortabili, de-atitudinea străzii ce-o arde umilă….
Poate-i temporar, și trece
Ceva ce roade tempoul rar
Și-ncepe să poarte un temerar
Înțelege ce se petrece
Și-aruncând o privire vede încă zece
Ce gândesc la fel de rece
E timpu’ ca cei mulți să devină rege
Și cel de sus să plece!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o critică acerbă a societății contemporane, evidențiind inegalitățile, alienarea și lupta pentru supraviețuire. Este un apel la conștientizare și revoltă împotriva sistemului opresiv.