Underman feat Jada – Ecourile Credinței

Underman:
Când extind, mă destind
Oare câți din voi simt
De beatul arde debituri verbale
Din DEX le sting
Trăiesc pe foi, sunt goi cei de-afară și reci
De-ncerci să treci
Carpații prin Sud, aici ai să sfârșești
La adăpost, prin post
De tot ce-a fost
Sub cronici sfinte
Expus la cuvinte
Din strămoși ce-și caută tinere ținte
Țin minte primele mele aripi de înger
Chiar și-n ger
Găsești căldură și hrană pentru pântec
Câteodată încet
Miracole-ncep
Atent la cer
Și la știința ce-o ceri
De la cel ce-a fost către cel ce vine
Pași mărunți
Destine prin munți
Cărări ce nu țin de mine
Sus, creștine!
Poate mai mult verbal decât tactic
Static când mă vrei practic
Iartă-mă că-n grafic
Devin static
Doar când sunt luat ostatic
Apartin de (?)
E prea puțin, nu mă-nclin
Las (?)
Și mâine poate că zâmbim
Redevin același tip
Ce greșește rece
Da-mi puterea să trec peste
C-astea miros a teste
Sunt nebun și sper
Refuz să pier
Chiar dacă pier
Ridic mâna către cer…
Jada:
Alunec lent prin noapte, parcă plutesc
Când văd o mie de gânduri care mă-nconjoară, și toate parcă-mi vorbesc:
Unele-s bune,
Ecourile unor nume,
Amintiri frumoase care mă trezesc
Când rătăcesc…
Altele mă pândesc
Și-mi caută o fisură
Să-mi intre-n suflet îmbibată-n cea mai pură ură…
Dar de undeva, cineva are grijă de tine
Dumnezeu este-n toți, nu numai în mine!.
Outro:
« Nu există mai zguduitoare terapeutică (ne cere imposibilul) şi nici medicament mai eficace (ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de h*****ă). Creştinismul dă pace, linişte şi odihnă – dar nu serbede şi monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobaţiei celei mai riscante. Un trapez la mare înălţime – şi nicio plasă dedesubt. Isihie = fericire.  »

Sensul versurilor

Piesa explorează lupta interioară și căutarea credinței. Vorbește despre depășirea obstacolelor prin credință și speranță, subliniind ideea că Dumnezeu este prezent în fiecare dintre noi.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu