Voce intro: Aaaaaa nu, umilința cedării e de la diavol, în jur nu-i ceață, în tine nu-i delir, Ești în plină realitate, ce vezi e adevărat… ce? Te lași prins de fantasmagorie? Ia vino-ți în fire! Da, e ea. Da. Totul e adevărat. Să fii calm și cinic, și abil. Repet, abil.
Infinitu’:
Infinitu’, Underman, Etalosed.
În plină noapte scuip esența,
Viu ca știința vin cu potența,
Scriu, știu mă duc spre demență sau glorie
Tu poți să mă vorbești în absența molie, satiric ca Molière,
Ce-a fost ieri, pierderi de memorie același cerc deloc inteligent
Și n-ai nicio traiectorie, n-ai niciun viitor,
Ca scriitor modern dependent de tutun, ganja și alcool,
Caut lumina,
În zile deloc senine îmi omor neuronii fără milă
Să ies din rutină
Nu vreau să ajung bătrân senil,
De vină-i stilul meu de viață impus de regim și de unde vin
Mă retrag din realitatea ta, tre’ să mă schimb
Asta nu-i lumea mea, e visul unei minți prea simple, revin în timp
Redevin mc în zile fără frig și cu bani puțini, știi că scriu ce simt.
Refren (Underman) (X2) :
Mă retrag din realitate (sunt prea multe erori)
Asta nu-i lumea mea ci un simplu circ de orori
Dețin culori cât să-mi pictez propriile lumi noi
Sub aceiași nori pe care încă n-ați pus stăpânire voi!.
Underman:
Am uitat cum să mă fac util,
M-am decis destul de târziu să schimb echilibrul cu ceva instabil
Orașul stă să doarmă, eu n-o mai fac de mult,
Tridimensional propriul gând și asta-mi dă avânt,
Sanătatea mea a luat-o la sănătoasa,
De vreme ce mă simt de veghe în lanul de secara ascuțindu-mi coasa
Timpul ca dimensiune nu mai spune multe,
Gândesc ciudat de la tot felul de unde
Ce mă lovesc insistent în frunte,
Cred că-i ceva în aer, ei nu știu că eu știu
Da’ eu știu că dacă sunt eu ajung la mâna lor ca cel mai rătăcit fiu,
Apa nu mai e ce-a fost, mâncarea nici atât, se știe
De la atâția stabilizatori mă vor declara mumie, peste o mie,
Unii fac scheme de credit, eu vreau să mă retrag la țară,
Să rămân natural ca bunul meu ce trăia odinioară,
Aici nu mai rămâne loc, orașul ăsta parcă-i gară
Controlori și nervi și fum și multă recunoaștere facială,
Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple
Ai grijă ce vorbești că ăștia s-ar putea să te asculte
Concentrarea devine de fapt un rateu mare
Și dacă vreau să fiu mai tare,
Îmi trebuie un praf ca atare,
Vreau să pun demode la orice tv, deja au întrecut limite
Cu atâția sportivi ce vând alcool și reclame la medicamente
Nu găsesc niciun eu în această ecuație
Presupun că sunt singur și nebun, nicidecum stăpân pe situație.
Refren (Underman) (X2)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de alienare și incapacitatea de a se adapta la realitatea modernă. Artistul își exprimă dorința de a se retrage într-un loc mai simplu și natural, departe de controlul și superficialitatea societății actuale.