Sunt atât de trist când văd în ce direcție merge societatea,
Nici nu mai vreau să îmi caut dreptatea.
Situații-n care simt că mă lupt cu mori de vânt
Și sfârșesc înțelegând că puterea din cuvânt e în pământ;
Îngropată cu acea viață fericită în aceeași criptă prăfuită,
Secătuită și înlocuită de o ignoranță infinită
Găzduită cu mândrie de lumea asta adormită.
Acum gândul e tot ce mai răsună, e cel mai la-ndemână,
Cine să-l mai spună într-o lumină bună, cine să-l mai pună în cuvânt
Atât de potrivit încât să mă facă să-l cânt.
Am rămas fără cuvinte, le-am îngropat cu amintiri amare,
De care n-am vrut să-mi mai aduc aminte;
Acum îmi vin în minte rând pe rând
Și-au trecut atâția ani de-atunci, nu mai pot să o ascund!
Sub centimetri de rugină am văzut omul,
Spune-mi tu, cine-i acum de vină?
Acoperit de praf, am văzut omul,
Spune-mi tu ce se-ntâmplă acum de fapt,
Care este punctul de început, când totul s-a terminat?
Sub centimetri de rugină am văzut omul,
Spune-mi tu, cine-i acum de vină?
Acoperit de praf, am văzut omul,
Spune-mi tu ce se-ntâmplă acum de fapt,
Care este punctul de început, când totul s-a terminat?
Au trecut ani, dar pași prea puțini pe-aici,
Stau toți afară-ntinși, frați, ce-s inamici distinși.
În proporții mari sau mici, doar umbre,
Comunicând din când în când și doar prin unde,
Sunt zilele mele, pot fi nopțile tale.
Este istoria noastră, desfăcută de petale,
Material – tot carcasă fără suflet, omul
S-a-nvățat cu jocul, împăcat cu el sărman pionul
Păcat că viitorul doar sună bine, în realitate tace
Sau prin tonul lui te minte.
Se folosesc de cuvinte, dar nu se țin de cele,
Modernu’ e model, doar în vitrină, pentru ei și ele.
Frustrăm, repetăm, nu iese nimic,
La momentul acțiunii, uite-l cum se face mic.
Robul se-apleacă moale sus, lovește tare jos,
Lipsa de educație l-a făcut periculos de prost.
Lasă-l să moară, lasă-l să-l doară,
S-a luminat târziu și doar cu-o sfoară-nfiptă-n ceară
Încărcat de povară, a devenit normalul;
Norma lui n-are măsură, treptat i s-a spus „animalul”
Malul sta departe de voi și „mallul” cu doi de „l” înghite când sunteți plini de nevoi
Benevoli, poate doar plini de boli,
Au uitat să se-nchine și i-au prins judecata de apoi
Goi, înfofoliți ăștia și-s o mulțime,
Uite-te cum mori de foame, sub propriile straturi de grăsime
Totuși firav grisine, fără pastile își ies din fire,
Trăiesc doar prin fire, ce decorează stâlpii.
Nu mai bat la ușile vecinilor, poate doar între ei sau câmpii,
Timpii sunt prea mulți sau deloc, distanțe doar cutia de motor la breloc,
Face foc pe unde trece, lasă urme ce ucid natura
Și-L serbează pe Iisus mestecând calic friptura.
Îl caracterizează ura, infinite drepturi – zero obligații,
Mai nou, după 9 luni se nasc doar altercații,
Generații-n grații cu aceeași greșeală,
Nu știu alții cum sunt, dar uite io-s fără-ndoială!
Sub centimetri de rugină am văzut omul,
Spune-mi tu, cine-i acum de vină?
Acoperit de praf, am văzut omul,
Spune-mi tu ce se-ntâmplă acum de fapt,
Care este punctul de început, când totul s-a terminat?
Sub centimetri de rugină am văzut omul,
Spune-mi tu ce se-ntâmplă acum de fapt,
Care este punctul de început, când totul s-a terminat?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire profundă față de direcția în care se îndreaptă societatea, evidențiind pierderea valorilor umane și înlocuirea lor cu ignoranță și ură. Vorbește despre o lume adormită, sufocată de materialitate și lipsită de esență, unde viitorul sună bine doar în teorie, dar în realitate dezamăgește.