Stau într-o sală de clasă, înghesuit, mi-e frig și soba-i proastă
Nu-i vina mea, e școala noastră, abia aștept să ajung acasă
Pică apa din tavan ca-n fiecare an, se scurge știința-n van
Sau prin ferestre crăpate de timp ce visează câte un bolovan
Simt că pierd timp degeaba, mă uit la tablă, nada
Nu simt nimic, simt grabă, nu înțeleg cum poa’ să meargă treaba
Să predai e artă, dascălu’ meu? Uneori încearcă
Din materie moartă ce să-mpartă? Izbânda n-are nicio șansă
Toți îmi spun ce-i mai bine pentru mine, uneori agresiv
Dar pe mine nu mă întreabă nimeni ce vreau și asta la modul superlativ
Stau sub tone de termeni, formule și cifre îmi dansează în cap
Atâta umplutură, nu mai încap, îmi vine să fug, că poate scap
Am un ghiozdan mult prea greu, vreau să urc munți, nu materii
Și-o programă de te sperii, ce-o fi în capul ăstora din cercul puterii
Sistemul ăsta e antic, am ascultat destul fără să prind nimic
Știu ce vreau, nu sunt tâmpit, m-a tâmpit doar mediul vostru academic.
Cea mai bună școală rămâne visul meu, am să lupt pentru el
Cu monștrii voștri de paie ce încă mai bântuie acest sistem
Cea mai bună materie mă cheamă la ea, nu mă sperie deloc
Construiesc o lume nouă unde școala asta veche nu o să mai aibă loc.
Aud cum se sună, domn profesor, noapte bună
De acum am timp să învăț ce vreau până când pic lat sub lună
Dacă voi încurajați, atunci și omul din mine descoperă
Nu este cazul, ce vreau eu, școala voastră nu-mi oferă
Holul ăsta mă sperie, păr zburliți, cine mă perie?
Lumina-i slabă, se chinuie să țină întunericul dincolo de draperie
E un aer de vechi aici, nu formezi tineret, ăsta-i priveghi
O privire obosită îmi indică ieșirea, e domnul ce ține de veghi
Pensie, mizerie, înapoi în câmpul muncii pe salariu minim
L-au trecut atâția nori, nu știu cum de mai poate sta senin
Chipuri alb-negru mă scrutează cu privirea lor
Mulți separați de cor, autori pe opera lor, acum simpli autori de decor
Plec spre casă și totul în jur e haos, o mulțime de nimic
Pentru asta înghit atâta carte de mic? Ăsta nu-i cric, ăsta-i circ!
Oameni triști înghesuiți precum niște oi
Pentru că oamenii ăștia nu au făcut ce-au visat ei, au făcut ce-ați visat voi.
Cea mai bună școală rămâne visul meu, am să lupt pentru el
Cu monștrii voștri de paie ce încă mai bântuie acest sistem
Cea mai bună materie mă cheamă la ea, nu mă sperie deloc
Construiesc o lume nouă unde școala asta veche nu o să mai aibă loc
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea față de sistemul educațional actual, considerat depășit și sufocant. Naratorul își dorește să-și urmeze propriile vise și să construiască un viitor în afara limitărilor impuse de școală.