Totul e ca o poveste cu iz de carte în abis
Tu de ce nu mi-ai zis că totul se bazează pe compromis
Ei mi-au zis, da’ n-am crezut, și-am crescut și-am văzut
Că ce se întâmplă are un scop, la fel ca un împrumut.
Sunt jumătate cyborg, nu-mi pasă de lume și mă întristează
Că m-am asamblat singur și mi-am pierdut piesa de bază
Am zis că nu-mi pasă, așa era la modă
Îmi schimb personalitatea precum niște haine de probă.
N-am pierderi de memorie, îmi schimb cipul odată pe zi, că na
Și dacă nu era gratis să te enervezi, să-mi spui atunci cum era
Ne îngropăm în datorii, că pământul e prea scump
N-o să apuc să-mi văd un album pe ultimul drum.
Ne omorâm între noi, nu precum câinii, ci oamenii
N-am văzut un câine să creeze vreun Titanic
Vad totul mult prea tragic, lumea asta mă înfioară
Când se lasă ceața în camera mea și aud o vioară.
Îmi ies din fire, nu mai gândesc calculat
Acum îmi fac de cap, și se vede că n-am progresat
Parcă simt un fior pe șira spinării, ce c***t am fumat iar
Mă topesc ca pereții, totul devine bizar.
Ar fi trebuit să mă car cât încă puteam, aici n-am scuză
Orice t***ă confuză mai nou se crede o muză și m-amuză
În buzunare bate vântu’, pe afară eu îl controlez, mă consider un zeu
N-am prea multă credință, deci nu încerca să-mi explici că nu cred.
Devin tot mai confuz, și te întreb dacă mă auzi
Tu nu-mi răspunzi, că n-ai răspuns la ce tocmai ți-am spus
Nu-mi place ce văd, pe mine nu mă încântă deloc
Să văd cum o p***ă surdă dă la mic fără să aibă vreun scop.
Am prejudecăți ce mă trag în spate când mă așez pe spate
Și nu mă ia somnul că sunt panicat că văd și aud șoapte
Nu mă mai întreb de ce, îmi e frică s-o mai fac
Rămân în camera mea, până decid cum să scap
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de confuzie și deziluzie față de realitate. Artistul se simte pierdut, prins în propriile gânduri și prejudecăți, incapabil să găsească o cale de scăpare.