Uncle G – 07. ’77

Sunt relaxat când vânez, ca pescarii
Înnebunit de cum trec anii, dar degeaba trec anii, oricum nu apar banii
Treace timpul și mă agit, și îmi tot zic
„Băi prostule, au trecut atâția ani și tu tot nu faci nimic”.
Și îmi explic, că nu pot, apoi mă așez pe canapea
Panicat că am rămas cu cânepa nevândută-n p***a mea
Rămân dator, față de mine, la spate de voi, slabe șanse
Nervos precum cutremurul din ’77 dărâm multe case.
Calic, nevoit să dau click, să cumpăr timp
Înțeleg că nu mai sunt mic, din absolut tot mă aleg cu nimic
Ca fulgeră și tună, de soare din soare s-a ales o furtună
Când în suflet am doar brumă, și apropiații pot să-mi spună.
Că-mi trăiesc viața în minciună, nu mă mai surprinde nimic
Am tras de timpul ăsta fragil până n-a mai rămas nimic
Și acum zâmbind vă privesc transpirat și plin de nervi
Nu pot să stau să te ajut, pregătește-te să pleci.
Că se apropie furtuna, cu gradele pe minus că sunt rece
Și inima poate să-mi plece, până și sufletul s-a plictisit să se aplece
Să culeagă rămășițe de iubire, și tu mă întrebi „de ce”
Păi normal că sunt rece, în p***a mea, nu mai am zece ani.
Să zâmbesc la o bomboană, viața mea nu mai e dulce
Sunt nemilos ca un Duce când se aduce vorba „de ce plânge Florin”
Că a trebuit să trec prin războaie să vă aduc pacea-n suflet
Și din capul meu tot ce se aude sunt plânsete și un strigăt.
Ce cheamă ajutor, dar am izolat tot până la ultimul oscior
Să mă văd cum sângerez pe interior și într-un final am să mor
Că nu mi-e frică de nimic, tată, mi-am antrenat soldatul din mine
Prin rime, și pe tine o să te scuip în față, n-am nevoie de nimeni.
Că vă țip din mormânt, eliberați-mă în p***a mea
Tot sufletul meu de aur s-a dus pe p***a, s-a transformat în tinichea
Am stat o dată cu diavolul noaptea la o cafea
Și mi-a spus, mai rău de atât nu cred că se putea