Suntem doar noi aici, stăm cu lumina stinsă,
Cu privirea-n tavan și inima deschisă
Să ne facem curaj, să urlăm surd la lună
S-o-ntrebăm de ce-i tristă, s-o rugăm să rămână.
Ia-mă de mână.
Suntem atât de tineri, nici nu știm ce ne-așteaptă
De parc-acum aflăm că lumea e nedreaptă,
Că nimic nu-i ce pare, că lumea e nebună,
Noi nu suntem normali și urlăm toți la lună.
Ia-mă de mână.
Suntem neliniștiți, nimic nu ne oprește,
Să-njurăm, să greșim, să ne iubim orbește,
Să urlăm, să gândim, să ne ținem de mână
Noi nu suntem normali, Suntem căzuți din lună.
Ia-mă de mână.
Să ne mutăm pe lună,
Un pas atât de mic.
Ce idee nebună,
Mai stăm aici un pic.
Suntem cei care știu ce înseamnă răbdare,
Suntem cei care dau din visare-n visare.
Vrem pe lună-napoi sau o lume mai bună,
Noi nu suntem normali, suntem căzuți din lună.
Ia-mă de mână.
Să ne mutăm pe lună,
Un pas atât de mic.
Ce idee nebună,
Mai stăm aici un pic
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de alienare și inadaptare al unei generații tinere într-o lume percepută ca nedreaptă și nebună. Refrenul repetat "căzuți din lună" sugerează o dorință de evadare și o căutare a unui loc unde să se simtă acceptați și înțeleși.