Tudor Gheorghe – Rânduieli

La noi, muierea pupa mâna bărbatului până mai adineauri, zicea Marin al lui Pătru şi din dumneata nu-l scotea. Îi făcea 3-4 copii, dar nu, nu îndrăznea să îi zică tu, cele mai mândre, care se ambiţionau, nu îi ziceau nicişicum. Femeia are socotelile ei: ea să ţină de coadă cârpătorului, să ţină oala de mănuşă la foc, să stea ciucită la vatră şi să lase politica. D’asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni. Femeia, ce ştie femeia? Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată, să fie toate drepte, aşa, să tragi cu aţa, să te tragă să îţi puie ventuzele şi să nu îţi iasă din vorbă, că ce ştie ea? Înainte n’o prea vedeai la faţă că purta maramă, zăvârcă lungă colo, aaahh, abia îi sclipeau gleznele, da o ghiceai p’a frumoasă şi-o furai domnule, o luai pe cal şi o făceai muierea ta, era o dulceaţă. Da acum, pe cin’ să furi, uitaţi-vă în jur, pe cin’ să furi? Altfel era viaţa, mai tacticoasă, umblai în cămaşă lungă până spre 20 de ani că ‘ceau că eşti copil, la 20 de ani îmbrăcai izmenele, te încingeai cu brâul şi plecai după fete. Le încântai din fluier. Nu mai, nu mai sunt rânduielile alea. Păi trăierai cu caii, vedeai cum se suceşte lanţul pe steajer, la urmă întorceai caii, rămânea jos grâul, aahh, ca aurul. Aveai stupi, oi, beai câte un putinei de lapte bătut, te ştergeai la gură cu mâtca, mâncai un geac de brânză, coceai floricele. Acum nici mălaiul nu mai e aşa de dulce, când îl spoia mama cu cocă şi face pe deasupra flori cu ligura dup’aia, la urmă îl băga în ţăst. Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea, că nu poţi. Bă, nici copii nu mai face calumea, să-ţi umple casa colo, să te simţi şi tu om. Una două îi lapădă, cică a râmnit la varză acră, n’a găsit la repezeală şi i-a lăpădat, ori că a râmnit la cireşe iarna şi de unde să ia şi s-a stârpit, bazaconii. Nu vrea să dea în greu, d’aia s-a împuţinat şi lumea. Înainte, când venea turcii p’aci, cine-i lua la palme, câte 10-12 sărea din câte un copac pe turc, că ne lăuda şi Mihai Viteazul „Daţi bă, băgai-aş în gududoi, să mai stea şi p’acasă”. Aa.. discută asta cu Maria Băli, uite că tocmai vine. Toată ziua prin mădăi, să vezi ce zice, că ea a stat toată viaţa cu fundul pe cămaşă şi degeaba, nici tabla ‘mulţirii nu o ştie: – Mărie, cât fac fă, 9 * 8, care e fă capitala Portugaliei? / – Însoarate mă Târzâule, nu mai lozii aci cu copiii că ai început să iei culoarea cerii / – Ia, păi găseşte-mi tu una care să-mi pupe mâna, să-mi placă şi care să-mi pupe mâna la comandă, că eu acu o iau. A, nădejdea aia vezi să nu te pupe moartea rece. Nea Mărin, al lui moşu Pătru, se apropia bine de 50 de ani, dar nu se hotăra să se însoare, toate femeile aveau câte un cusur, era poreclit Târziul, dar numai Maria Băli îndrăznea să îi spună în faţă. Deştept, iscoditor cunoştea bine, bine ce-a fost înainte pe la noi şi lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor. Şi după cum citise el în norii de la Cornul Caprii, nu, nu era d’a bună. Se întoarce lumea cu c***l în sus şi se scufundă pământul bă. Casa lor bătrână de moşneni domoli şi aşezaţi intra încet, încet în pământ.