Muică, noi suntem un neam
Ca frunza lucind pe ram.
Dacă n-aveam Jiu de soi,
Trăgeam Oltul mai la noi.
Cerul, cât e de-nflorit,
De la noi s-a-mpodobit,
Din ștergarul nostru-a luat
Curcubeul lui vărgat.
Luna plină, când e roată,
După pâinea-n țest e luată,
Iar sprinceana ei măiastră,
După cobilița noastră.
Serilor, ca să lucească,
Le-am dat ia oltenească,
Cloșca lui cu puii goi
Este cloța de la noi.
Muică, suntem neam de piatră
Când e vorba pentru vatră,
Suntem pui de Brâncoveni,
De panduri și de Jieni.
Dacă n-aveam munți cum sunt,
Îi scoteam și din pământ,
Dunăre dacă n-aveam,
Jiul Dunăre-l făceam.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă mândria de a fi oltean și legătura profundă cu pământul natal. Se subliniază importanța resurselor naturale și a tradițiilor locale, precum și moștenirea istorică a Olteniei.