Traian Dorz – Prin Nașterea În Lumea Asta

Prin nașterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – și timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră și când timpul cel hotărât va fi-mplinit,
noi, fericiți, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.
Dar chiar și-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi știut privi nainte cum știm acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie și-ncredere-ai fi mers cu noi!.
Și-acum când ceva ni se-ntâmplă și trec prin noi niște fiori,
deși nu știm nimic nainte, stăm liniștiți și-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur știi numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – și totuși ce pace ne-ai statornicit!.
De câte ori am fost ‘nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă și ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omenește, ar fi să fie și mai grea,
cu câtă liniște ne umpli ființa chiar privind la ea!.
Nu-i oare chiar și asta, Doamne, un semn dumnezeiesc și sfânt
că tot ce ni se-ntâmplă-i planul ce-l ai cu noi pe-acest pământ?
Și chiar încrederea cea tare ce-ai pus-o-n noi în voia Ta
nu-i oare tocmai ea dovada că Tu ești Cel Ce vei lucra?.
… O fie voia Ta, Părinte, noi, fericiți, Te preamărim
și-ngenuncheați smeriți alături vrem liniștiți să Ți-o-mplinim,
fă să privim numai spre Tine și numai spre Cuvântul Tău
crezând mereu cu neclintire că-i bine tot ce pare rău!.
Vrem să ne-ncredem mai puternic ca orişicând în Mâna Ta
că noi nici bănuim acuma ce Tu mai vrei a ne-arăta.
Când, Doamne, pân’ acum cu nimeni n-ai mai lucrat aşa frumos,
cum să nu credem noi că astăzi ne dai un har mai luminos?.
Și când trecutul tot ne este atât de plin cât îl vedem,
cum n-ar fi mai degrab’ cu slavă tot viitorul ce-l avem?
… O, -ncredeţi-vă-n El puternic, voi, fraţii mei, pe noul drum,
că tot ce-a fost cu noi pân’ astăzi – e pentru ce va-ncepe-acum!