Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene.
Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei,
De-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură,
A lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescură.
În singurătatea serii, luminat de raza lunii,
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.
Pentru adevăr întruna te-am văzut fără de teamă
Și de-atunci știu c-adevărul e curaj și luptă, mama.
…A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea, târzie,
M-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în naframa
Și cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mama.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură.
Dar, din mii de lucruri scumpe de ființe și de nume,
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.
…Astăzi tot străin și singur, și departe sunt de casă,
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă.
Și că știu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.
Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus mamei, exprimând recunoștința pentru dragostea, credința și sprijinul oferit de-a lungul vieții. Vorbitorul își exprimă dorul de casă și speranța unei reîntâlniri în ceruri, subliniind importanța credinței și a legăturii cu mama sa.