Strofa 1.
Râdeați când îmi cărați șuturi în coaste,
când îmi luam bătai grămadă în miez de noapte,
când în șanțuri poate am zăcut aproape mort,
când nu credeam că-n viață o să mă-ntorc.
Când în minte eram confuz și nu știam,
dacă totul era rău, tot ceea ce făceam.
M-am târât, am ridicat o mână spre-ajutor
și m-am gândit decât dacă va va fi dor
de omul ce eram eu, doar un nebun
ce a vrut să se ridice din al lui scrum.
Și în balta mea de sânge unde am zăcut eu singur,
m-am ridicat murdar, m-am scuturat, am mers mai sigur.
Am învățat ca pentru fiecare palmă luată
să am privirea tot mai sus, mai ridicată
și am privit atunci, în jurul meu
nu am rămas mirat deloc, eram doar eu.
Strofa 2 – chestie.
Când credeam că trăiesc ca să mă ridic pot
m-am ridicat singur da’ m-am văzut atunci viu mort
sudori reci peste real fără să poți să treci
ai fost cel ce a lansat lovituri și totuși nu înțelegi
Am creștinizat diavolii din tine și a durut rău
am crucificat demonii tăi interiori i-am alungat în hău
În același abis în care trăiesc vis prins
între real și real stins mă plimb spiritual nins
ca adevărul te-a durut tot ce am rostit
parcă ți-a luat rău cu rău și ți l-a răstignit
Acum îmi spun carpe diem dar clipa mea e moartă
moartă într-un apogeu fals ce ne-a tras laolaltă
Viața o simplă haltă ai rupt din lume o halcă
ucigându-mă pe mine ai lăsat sânge într-o baltă
Și încă o idee stinsă pe terra încă o scânteie stinsă
încă un scrum de vat în vânt poartă lumina prinsă
În întuneric se scaldă doar obscurul nu înțelegi
deznodământ în limitele legii și totuși… nu înțelegi.
Strofa 3.
De fiecare dată în ochii șireți vă priveam
eu doar gândeam, nu mai știam, înnebuneam
Nu mai eram același eu, cel plin de viață
eram acum doar trecător, doar o paiață
N-am arătat ce-aveam în gând, eram ciudat
ați vrut să mă distrugeți dar m-ați creat
Eram doar pustiul cu părul lung, cu un blug larg
cu gânduri multe, idealuri, un vârcolac
Eram o ființă creată doar din sânge și din ură
o ființă ce ura urâtul peste măsură
Eram atât de diabolic și crud în mintea mea
i-aș fi distrus pe toți ce-mi urau arta
cei ce n-au știut să-ți arunce-o vorbă bună
cei ce au crezut că viața e o minciună
Am pus totul pe o foaie, am pus cuvânt
și-am încheiat apocaliptic, deznodământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie de la disperare și abuz la auto-descoperire și putere. Vorbește despre depășirea obstacolelor, transformarea durerii în forță și găsirea propriei identități în ciuda adversității.