Total – Șoapte

Sunt eu, Ady, știi ce-am vorbit azi dimineață,
Frica îmi este adânc săpată pe față,
Ma simt ca o lumânare mică și plăpândă,
Care încearcă din răsputeri să nu se stingă
Deși stă-n întuneric afară atât de singură,
Și picurii mari de ploaie continuă s-o atingă
Mi-ai spus că mă iubești, tată și-apoi tu ai ținut
Cu tot dinadinsul să-mi arăți cât de mult
Am multe sentimente-n mine la care nu am răspuns,
Pe care prea mult timp de toți eu le-am ascuns
Atunci când m-ai atins, mi-ai răpit copilăria,
Inocența tu mi-ai spulberat dar n-am avut tăria
Să spun cuiva ceva, doar inima-mi plângea,
Știind că totul s-a schimbat, asta mă durea
M-ai lăsat confuz, pierdut, deși eram la locul meu
Îngrozit de faptul c-ai putea să te întorci mereu
Să faci același lucru care mi-a schimbat viața,
Sunt gata să mă prăbușesc în noaptea grea
Aș vrea să fii aici să vezi agonia mea,
Mizeria și durere în care-am ajuns din vina ta.
Se-aud în noapte șoapte,
Din ce în ce mai aproape,
Nimeni nu trebuie să afle
Micile noastre secrete.
Cine te-a condus când mi-ai făcut acel lucru,
Inima mea e rănită,
Tată sunt la fel de singur
Niciodată nu am simțit dragostea ta,
Astăzi pentru mine ești doar un străin, mai bine-așa
Mi-e rușine de mine, de tot ce am văzut,
Deși nu am putut, trebuia să fi luptat mai mult
De fiecare dată când în oglindă mă privesc,
Nu pot să cred ce văd, mă îngrozesc
Și-atunci îmi amintesc de tot ce mi-ai făcut,
Niciodată nu voi fi la fel ca la-nceput
M-am săturat, și-am obosit
Să joc mereu, mereu același joc stupid
În care să mă prefac că totul e ok,
Că nimic nu s-a schimbat, știu că tu asta vrei
M-ai rănit, m-ai rănit, și nici măcar nu-ți pasă,
30 de ani mai târziu stând în aceeași casă
Inima mea încă doare, rănile nu s-au vindecat,
Doar timpul a zburat, aici nimic nu s-a schimbat
Aștept de mult timp să vină clipa aceea
Când voi putea uita și voi putea ierta.
Se-aud în noapte șoapte,
Din ce în ce mai aproape,
Nimeni nu trebuie să afle
Micile noastre secrete.
Vise zdrobite, iluzii frânte,
În mintea mea și-n jurul meu sunt atât de multe,
Simt că pentru mine viața nu mai are nici un rost,
Nu mai pot să stau să lupt, toate pentru mine-au fost
Un coșmar din care nu pot să mă trezesc,
Deși mă simt slăbit, spre margine eu tot pășesc,
O voce de acolo din adânc mă cheamă,
În mine se trezește un ultim fior de teamă,
Nu pot să cred că acolo poate fi mai rău ca aici,
Ne vom reîntâlni în noaptea mare,
Și atunci vom da socoteală fiecare.
Sunt obosit, de multe ori am fost lovit,
Vorbit, hulit, în nici un caz iubit,
Sunt singur chiar și-acum
La acest final de drum,
Ma mai uit o dată-n urmă și adun o lacrimă în pumn
Când realizez că sunt doar o ființă disperată
Într-o lume care n-a vrut-o niciodată.
În gol pășesc, mă prăbușesc și zbor,
Ușor, ușor pământul se apropie de mine,
Să fie aici sfârșitul, sau începutul vine?.
(Ploaia nu s-a oprit nici o clipă în sufletul lui Ady,
iar umbrele trecutului l-au împins să facă pasul spre sinucidere..).
Se-aud în noapte șoapte,
Din ce în ce mai aproape,
Nimeni nu trebuie să afle
Micile noastre secrete.
Nu este nici un happy-end în această întâmplare,
E doare crudul adevăr, poate că de asta doare,
Și acum la final, mai am o întrebare:
Unde am fost noi? Eram cei ce vorbeam?
Cei ce stăteam deoparte, priveam și judecam?
Ady e doar un suflet pierdut,
Un suflet pierdut care poate va fi cerut
Din mâna mea, sau mâna ta,
Asta nu-mi dă pace, eu nu pot uita
Că dacă am fi vrut am fi putut schimba ceva.