Toți copiii noștri erau în pătuțurile lor, știrile din
emisiunea de noapte se terminaseră, iar eu mă ocupam cu
aranjarea ultimelor detalii pentru prezentarea medicală pe
care trebuia să o fac studenților mei a doua zi, în timp
ce vedeam unele diapozitive, ce intenționam să le prezint,
pe ecran a apărut fotografia unei victime a avortului:
o fetiță la două luni și jumătate de gestație. Trupusorul
ei era dezmembrat de aparatul de chiuretaj, un fel de cuțit
lung cu plasele, folosit în acest procedeu de avort. Abia
atunci am simțit că lângă mine se află o altă persoană,
la sunetul respirației sale agitate, m-am întors brusc și
mi-am dat seama că fiul meu cel mai mic era lângă mine.
La cei 3 ani ai săi, pe furiș, intrase în camera mea și
privea uimit la imaginea de pe ecran. Cu voce înceată,
pătrunsă de o puternică emoție, m-a întrebat: „Cine a rupt
copilul?”. Cum poate oare să vadă acest micuț și inocent
copil ceea ce milioane de adulți nu pot să vadă?!!!
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
N-am niciun nume
N-am fost iubit și
Asta era vina mea cea mare
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
Unul din morții
Care nu se pot număra.
Picioarele-mi plăpânde nicicând
Nu vor putea să alerge
Prin iarba udă-a dimineții
Pentru că ele mi-au fost strivite
Înainte să salute
Răsăritul de soare,
Nici zmeul de hârtie colorată
Nu-l voi putea urmări
Cum se înalță în văzduh
Nu-l voi putea privi
Căci ochii mei au fost distruși
Când încă-n întuneric stăteam pierdut
Degetele mele nicicând
N-au să se întindă
Spre cununa de învingători
S-o atingă
Căci alergarea mea s-a încheiat
Cu mult timp înainte
Să fac eu primii pași
Buzele și gura mea
Nicicând nu vor putea gusta
Din fructele ce cresc
Pe-acest Pământ
Căci tu nu m-ai iubit
Știai că-i un păcat
Dar totuși ca pe-un fruct
Nedorit m-ai aruncat.
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
N-am niciun nume
N-am fost iubit și
Asta era vina mea cea mare
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
Unul din morții
Care nu se pot număra.
Înălțimea mea
Nu va putea fi niciodată
Pe peretele casei mele
Măsurată
Căci creșterea mea
A fost oprită
Când nimeni încă nu mă văzuse
Nu voi sta
Niciodată pe un deal
Cu vântul primăverii
Mângâindu-mi părul, fața
Nu voi păși pe tărâmurile vieții
Și nu voi cunoaște
Bătaia valurilor timpului
Nu voi fi purtat în brațe
Nu voi auzi „te iubesc”
Nu voi putea plânge
Și nici cânta
Pentru că eram pe drum
Dar eram neiubit
De-aceea mama m-a părăsit
Fața care m-a făcut cenușă
Plutește încă roșie
Pe marea veșniciei
Roșie ca sângele meu
Strigând la Dumnezeu
Care, sunt sigur că,
Va auzi glasul meu.
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
N-am niciun nume
N-am fost iubit și
Asta era vina mea cea mare
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
Unul din morții
Care nu se pot număra.
Ucigași ai celor nenăscuți
Ucigași ai celor nenăscuți.
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
N-am niciun nume
N-am fost iubit și
Asta era vina mea cea mare
N-am niciun nume
Sunt în grăunte de nisip
Unul din morții
Care nu se pot număra
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și suferința unui copil nenăscut, victimă a avortului. Versurile descriu pierderea potențialului de viață și acuză lipsa de iubire și regretul mamei.