zorile – Versuri.pro

Raku - Zorile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Admir zorile
Cuprind zările
Îmi plac culorile
Cerul e prietenul meu confident

Trezit primul dau drumul la party
Vreau să beau ceva dar mi-am uitat banii
Unde i-am pitit fiindcă fiind lunatic
Pot cheltui tot în timpul unui nani
Nu stau deloc pe loc
Trec printre dărâmați
Care abia fac ochi
La MIC sar după un pahar, sar stropi
Și după hop, sar după rime toți
Mă strecor și-o rad eu
Când mă caută pe sub sunt deja la radio
Ai vreo problemă eu?
Aș vrea un cabrio
Muncește anii mei
Fără vreun salariu mare

Eu văd răsăritul
Întins pe șezlong
În ureche cu beat-ul
Pe care am adormit eu
Pierd timpul, în timp ce, în minte-mi țin ritmul
Subtitrez cuvinte în timp ce rulează filmul

Admir zorile
Cuprind zările
Îmi plac culorile
Cerul e prietenul meu confident
Admir zorile
Cuprind zările
Îmi plac culorile
Cerul e prietenul meu confident

Vin cu vin
Fin, țin la detalii
Pun cubul de gheață ritualic
Ung motorul ca un mecanic
Ridic moralul precum elixirul galic
Pipez un fum valid
Aeru-i arid mă văd cam palid
Prin coloratura pe care o dau ochelarii
Ațipesc și visez coralii
Fii fericit că ai ce halii
Eu nu cuget ca la rally
Că de s-ar fi dat pe bune medalii
Mi-ar fi cocoșat pectoralii

Eu văd răsăritul
Întins pe șezlong
În ureche cu beat-ul
Pe care am adormit eu
Pierd timpul, în timp ce, în minte-mi țin ritmul
Subtitrez cuvinte în timp ce rulează filmul

Admir zorile
Cuprind zările
Îmi plac culorile
Cerul e prietenul meu confident
Admir zorile
Cuprind zările
Îmi plac culorile
Cerul e prietenul meu confident
Admir zorile
Cuprind zările
Îmi plac culorile
Cerul e prietenul meu confident

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - LXXXIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă duc la baluri nu de azi, de ieri.
Prostește-am stat mereu pân’ la sfârșit
Și m-am uitat (nu-i nicio crimă, sper)
Să văd femeia care-a biruit.
Frumoase și-n deplinele puteri
Încă și astăzi, multe am zărit –
Dar am văzut doar una din femei
Să-ntreacă zorile cu chipul ei.

Paul Eluard - Zorile Prefac în Pulberi Monștrii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Habar n-aveau
Că frumusețea omului întrece omul în măsură.
Trăiau ca să gândească, gândeau spre-a nu vorbi,
Trăiau doar ca să moară și n-aveau nici un rost,
Iar nevinovăția și-o regăseau în moarte.
Și botezând-o: bogăție,
Au rânduit cum au crezut mai bine
Mizeria, iubita lor.
Și mestecând în dinți flori și surâsuri
Nu-și găseau inima decât în vârful pustii,
Habar n-aveau de blestemele oropsiților
Ale acestor oropsiți ce vor scăpa de grija mâine.
Prin vise fără soare ei deveneau eterni
Dar pentru a preface norii în țărână
Din vise coborau fără să-nfrunte cerul.
Sfârșitul lor și noaptea lor
Și umbra lor cea minunată:
Durere, –
Durere pentru oamenii ceilalți.
Pe-acești dușmani nepăsători noi îi vom da uitării.
În scurtă vreme
Mulțimile de oameni
Vor repeta această clară flacără cu glas scăzut,
Această flacără pentru noi doi,
Această hrană a răbdării noastre,
Pentru noi doi, oriunde, sărutul celor vii.

Eugen Jebeleanu - Zorile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

6 august 1945.
Senină dimineața… Acum pornesc la drum
cu spițele de soare speranțele. Acum
foșnind își spală marea mătăsurile-albastre,
din care țărmul smulge lungi broderii de astre…
Acuma se deșteaptă orașul șuierând:
– Te pomenești că-s oameni ce-n pat or mai fi stând!
Hamalii unde-s? Ziua nu se năștea din noapte
când ei porniră-n cârcă ducându-și câte șapte
poveri cu șapte turnuri de fier zăcând pe fier…
Și unul înainte cânta, zâmbind la cer…
Acum din scoica roză a beznelor ies zorii…
În vuiet de metale, acuma muncitorii
nasc fulgere, cascade, și strâng tăcuți din dinți
sub ploile de stele ce-i cărunțesc, fierbinți.
Ca de-un galop, sonore, pavajele răsună.
Trec mamele cu pruncii-n spinare, împreună.
și boncăne galenții de lemn, ducând spre munci
femeile grăbite, cu somnoroșii prunci.
E dulce greutatea, și mică ești, distanță,
când știu că în spinare povara e speranță…
Speranțe se-ntretaie cu zorii prin oraș:
speranțe fără margini, cu pasul uriaș,
speranțe mici ce-ajută să te mai ții în viață,
speranțe-iederi care în jurul tău se-agață,
în zori, iar către seară te părăsesc din nou.
Speranțele tăcute, speranțele-ecou,
speranțele crescute cu pruncii-o viață-ntreagă,
tari rădăcini, speranțe care de viață leagă…
speranțe zămislite de ochi de muribunzi,
nespusele speranțe pe care le ascunzi,.
Speranțe… Mutilatul, ieșind din vis, tresare
și-i tot pe-o rogojină, și tot fără picioare.
Și-ar vrea în vis să-noate din nou, și să viseze
ce nici în zorii-aceștia nu i-au trimis : proteze.
Și plânsu-n gât îi suie, dar îl sugrumă : nu!
Și-l doare amintirea picioarelor acu …
Se vede-ntreg în lupte.. război.. în Filipine..
E el acel ce-aleargă? și-aleargă pentru cine?
Și-n urmă prăbușirea.. spitalul.. și apoi..
Oh, unde-i cel ce teafăr plecase la război?
De-atunci, în el se zbate un zumzet ca de muște,
întunecate gânduri ce-așteaptă doar să muște
și care și acuma greoi îi dau ocol..
Privește mutilatul, tăcut privește-n gol..
.. Dar pe tavanul negru – minune! – crește-o pată
de soare, cât o frunză de toamnă legănată,
o pată de lumină, ușoară ca un duh..
– E soare bun afară și-albastru în văzduh..
Și mutilatu-acuma privirile-și aține
spre frunza-i de lumină, și parcă-i e mai bine..
I-anină-un strop de soare, pe frunte, în sălaș..
Speranțe se-ntretaie cu zorii în oraș …
Acuma, ambulantul, bătrân din cale-afară,
ce n-a mâncat nici dânsul și nici nepoții-aseară,
și-orezul în bomboane-aurii l-a prefăcut –
și-mpinge căruciorul și iese la vândut.
Pe biciclete-n goană, în gură cu o goarnă,
trec slugile la treburi, revin și iar se-ntoarnă,
ca niște îngeri negri căzuți, dar căutând
în pulberea din zare Speranța tremurând..
Departe, unde munții împăduriți și-arată
spinarea sub lumina de toamnă argintată,
în inima pădurii, acolo unde nu-i
nici zi și nu-i nici noapte, și n-ai putea să spui
dacă-i afară soare sau se întinde bezna,
lumini fac tăietorii însângerându-și glezna.
Le sângerează talpa, un cer de bătături,
le sângerează pumnii pe iuțile securi.
Sub piele, omoplații lucesc ascuns ca niște
securi, ce pot toți codrii pământului să-i miște..
Și dârele de sânge-n pădure fac cărări,
Și iată-acum și zorii vin după ei călări..
Cum ar putea în beznă tăind să-nainteze
de nu ar fi aceste lumini de-a pururi treze
ce scapără din sânge, din pumn, din ochii strânși,
din cremenea izbită de pumn, din ochii plânși,
și care, istovindu-și puterea, fac să-nvie
din arborele negru cosit de fier, făclie,
din noaptea izgonită – un răsărit trufaș?..
Speranțe se-ntretaie cu-nsângerații pași..
În mare despicându-și cărare, bărci se-avântă
și fiecare barcă-i lăută care cântă.
Și muți, sau împletindu-și cântarea cu a lor,
pescarii-și desfășoară năvodul lucitor
ce-n gândul lor se-ncarcă de-o pradă grea cum nu e
și nu va fi vreodată sub soarele ce suie.
Că-s pânzele zdențoase pe putredul catarg?
Le peticește cerul cu-albastrul lui în larg..
și poate că din marea ce sălbile își sună,
în asfințit sui-va un templu ud de lună
din care-o să se-audă mângâietor un glas:
– Ți-e greu năvodul astăzi.. poți face un popas..
Vezi, sînt și zile-n viață ce trec fără de jale..
Te du la tine-acasă, bătrân și frânt de șale,
și-umflatele picioare întinde-le cât vrei,
și dacă simți că truda te ține în bordei,
că tremuri din tot trupul când mâna pui pe plasă,
și că ți-ar face bine de-ai sta o zi în casă
și ai rămâne-alături de-ai tăi o zi, – rămâi
cu toți copiii-n preajmă veghind la căpătâi..
“Copiii.. ”

Omar Khayyam - Zorile Mi-Au Umplut de Roze Cupa Senină a Cerului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zorile mi-au umplut de roze cupa senină a cerului,
Privighetoarea adoarme de propriul ei cânt, e tot mai diafan parfumul vinului…
Și sunt destui nebuni ce-s gata să se lase robiți de vis, de glorii, de măriri…
O, părul tău, iubito, ce mătase…

Lucian Blaga - Zorile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ai nopți care ți s-așază grele ca de plumb
Pe suflet și pe gânduri și pe visuri și pe vreri,
Nopți negre-n care pieptul îți tresare de furtuni
Ce nu le spui –
Și-n care-ntreg trecutul ți se pare-n zadar
Și orice clipă ce mai vine – de prisos.
Ai nopți,
Ai nopți – frumoaso, după cari
Dintre pleoape-ți izvorăsc
Așa de reci și mute – lacrimi mari:
Bobi de lumină plângi atunci,
Plângi –
Și-nvins eu cad genunchii să-ți cuprind,
Căci înțeleg solia firii:
Când picurii de rouă
Răsar pe trandafiri
– sunt zorile aproape.

Iannis Ritsos - Așteptam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se lasă noaptea peste cartier. Nu putem dormi.
Așteptăm zorile. Așteptăm
să bată soarele ca un ciocan puternic în streșini,
să bată-n fruntea noastră, pe inima noastră,
să devină sunet, să se-audă sunetul. Un alt sunet,
fiindcă tăcerea e plină de împușcături ce vin
de nu știi unde.
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Ion Caraion - Flagelare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Frig zorile ca niște lalele / și vaca mănâncă din ele, / iar luna se ... →

Alexei Mateevici - Cântecul Zorilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

CÂNTECUL ZORILOR.
Hai, măi frate, hai, măi frate,
Zorile s-aprind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie şi pământ.
Plugărit-am viaţa toată
Şi-am muncit noi rău,
N-am văzut zi luminată,
Numai greu, tot greu.
Şi pe umeri numai juguri
Pân-acum am dus,
În robie şi lanţuguri
Toate ni le-am pus;
Ş-ale sufletului daruri
Noi le-am înecat
Tot în plânsete ş-amaruri,
Ce ne-au apăsat;
Şi odorurile minţii
Noi le-am prăpădit,
Căci în ceaţa neştiinţei
Tot am vieţuit.
Muncă, muncă şi iar muncă,
Alta n-am văzut;
Şi în munca noastră lungă
Toate le-am pierdut.
Am crescut în largi ogoare
Roadă cu prisos,
Dar din pâinea roditoare
N-am avut folos,
Căci ogoarele luate
Fost-au de la noi;
Nouă-n schimb ne-au fost lăsate
Juguri şi nevoi.
Goi, lipsiţi de toate-n lume,
Vecinic înjosiţi,
La boieri n-avem nici nume.
Pe pământul ţării-mume
Zăcem necăjiţi.
Dar destul! Venit-a ceasul,
Ceasul aşteptat,
Ca să dăm noi jos necazul,
Care l-am răbdat.
Vezi?! În zarea depărtării
Zorile s-aprind,
Sfânta zi a învierii
Vine strălucind.
Hai, măi frate, hai, măi frate,
Nu munci robind,
Hai să căutăm dreptate,
Voie şi pământ.
Scoală, frate! Căci ne cheamă
Zorile ce vin.
Scoală, frate, şi ia-ţi seamă,
Singur ţi-eşti stăpân.
Pentru noi, feciorii gliei,
Zorile răsar,
Pentru-nfrângerea robiei
Bietului plugar.
Trece noaptea. Lupta vine.
Frate, ieşi gătit!
Cel nepregătit rămâne
Vecinic biruit.
Trece noaptea. Hai, măi frate!
Zorile s-aprind,
Hai să mergem spre dreptate,
Voie şi pământ.

Alain Bosquet - În Port Corăbii Mari Tușeau

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În port corăbii mari tușeau
Și, lună comestibilă, regina,
îl dezmierda pe vrăjitor cum se dezmiardă
o girafă cu nara rănită.
Pentru a opta oară, zorile emigrau
printre neguțătorii care vindeau din nou
platanilor trași pe sfoară frunzele moarte.
În cușca-i de foc, acvila-mpărătească
se mulțumea c-un orizont pătrat.
Nevinovații-au fost cu-asprime pedepsiți:
orice femeie în fântână s-a schimbat,
și-n cactus fiece bărbat. Pe urmă-a fost spălat,
să-i placă iar, grumazul cerului.